Un incident a avut loc în Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, unde personalul a sesizat fum într-unul dintre saloanele în care sunt trataţi pacienţi cu coronavrus, transmite News.ro. Angajaţii au scos din priză un prelungitor care alimenta un concentrator de oxigen, find evitată producerea unui incendiu.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Precizăm că în această dimineaţă, în Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a avut loc un incident, care, datorită personalului medical, nu s-a soldat cu victime, dar nici cu pagube materiale. În jurul orei 4: 30, într-unul din saloanele în care sunt trataţi pacienţi diagnosticaţi cu noul coronavirus a fost semnalat miros de fum. Cadrele medicale au acţionat imediat. Prelungitorul care alimenta cu electricitate un concentrator de oxigen a fost scos din priză şi, astfel, evitată producerea un incendiu”, a transmis, duminică, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşt, Cristina Cazacu.

Potrivit acesteia, la faţa locului au fost chemaţi reprezentanţii Inspectotarului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş care au constatat că nu sunt probleme.

”De asemenea, echipa care asigură continuu mentenanţa a stabilit că prizele de oxigen sunt funcţionale, singura defecţiune fiind la acel prelungitor care a fost înlocuit. Menţionăm că cele două persoane internate în respectivul salon au fost mutate imediat, fără ca starea de sănătate să le fie afectată de acest incident”, a mai precizat Cazacu.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Andrei Baciu a afirmat duminică, în legătură cu incidentul petrecut la Spitalul Judeţean Piteşti, că cel mai important lucru este că niciun pacient nu a avut de suferit.

“În cursul dimineţii la ora 4 a fost o chestiune legată de o priză, nu a fost o flamă. Nu ştiu toate detaliile. Cel mai important este că niciun pacient nu a avut de suferit”, a explicat Andrei Baciu.