Leon Dănăilă dezminte că ar fi cerut o proteză de șold / Nu îmi doresc ca numele meu să fie folosit într-o campanie de fake news

de G.S.     HotNews.ro
Sâmbătă, 8 mai 2021, 15:23 Actualitate | Esenţial


Prof dr. Leon Danaila
Foto: Facebook / Leon Danaila Pagina Oficiala
Leon Dănăilă a precizat, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că nu are nevoie de nicio proteză de șold și nu a fost programat pentru o astfel de intervenție, reacția cunoscutului chirurg venind după o știre pe această temă dată joi de Antena 3, jurnaliștii cerând vineri ministrului Sănătății o reacție pe această temă.

Joi, Antena 3 a spus, citând surse din apropierea lui Dănăilă, că ”medicul se confruntă momentan cu nişte dureri foarte mari, dureri cauzate de o coxartroză pe care el a lăsat-o, a dus-o pe picioare cum s-ar spune, atâta timp cât a putut. Era programat la o operaţie la Spitalul Foişor. Era vorba de o protezare, de o operaţie prin care i se monta o proteză de şold”.

Vineri, aflată într-o vizită la Timişoara, Ioana Mihăilă, a fost întrebată ce îi transmite academicianului Leon Dănăilă, ministrul Sănătății răspunzând că ”fiecare pacient va fi tratat în funcţie de nivelul de urgenţă pe care afecţiunea o reprezintă, nu neaparat numele pacientului îl reprezintă”.

Sâmbătă, pe ”Leon Dănăilă Pagina Oficială” de pe Facebook se spune că ”în ultimele zile, au fost răspândite în spațiul public mai multe informații false despre starea mea de sănătate și anumite solicitări pe care le-aș fi făcut. Dat fiind că țin la corecta informare a publicului și nu îmi doresc ca numele meu să fie folosit într-o campanie de fake news, țin să fac următoarele precizări:
  • 1. Nu am solicitat niciunui corp medical și niciunei instituții o proteză de șold.
  • 2. Nu sunt înscris pe nicio listă în vederea obținerii unui astfel de dispozitiv medical.
  • 3. Le mulțumesc pentru gândurile bune celor care și-au anunțat disponibilitatea de a mă ajuta pentru procurarea unei proteze de șold, însă nu am o astfel de necesitate”







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















32333 vizualizari

  • +48 (62 voturi)    
    poate ca CNA (Sâmbătă, 8 mai 2021, 15:32)

    ..13 [utilizator]

    ar trebui sa investigeze putin stirea rostogolita de latrina

    incet si sigur poate ne scapam de latrine.
    • +22 (32 voturi)    
      nu doar (Sâmbătă, 8 mai 2021, 17:04)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui ..13

      CNA ci eventual și DIICOT, SRI, SIE.
  • +40 (50 voturi)    
    . (Sâmbătă, 8 mai 2021, 15:35)

    Toate nickname-urile erau luate [utilizator]

    Lol, felicitări tuturor (troli sau nu) care au dovedit că toată porcăria de sistem cu săritul peste rând în funcție de cât de important ți-e numele e menținută din cauza unor ca ei. Dna ministru a dat răspunsul corect.
  • +41 (55 voturi)    
    A3 si rtv haznale si cocine ale minciunii (Sâmbătă, 8 mai 2021, 15:49)

    Bokila [utilizator]

    dupa cum se stie, nicio noutate
  • +37 (49 voturi)    
    Asa niste amenzi pentru A3 si compania ? (Sâmbătă, 8 mai 2021, 16:19)

    Idealistu [utilizator]

    Otravele astea nationale, chiar nu patesc nimic ?
    • +15 (15 voturi)    
      Evident! (Sâmbătă, 8 mai 2021, 22:02)

      Sunt_nimic! [utilizator] i-a raspuns lui Idealistu

      Nu, nu vor pati nimic!

      In cel mai rau caz, vor zice "A fost doar un pamflet!"
  • +36 (48 voturi)    
    Este foarete difucil de explicat.... (Sâmbătă, 8 mai 2021, 16:22)

    gigiN [utilizator]

    ....cum este posibil ca intr-o tara care se considera democrata sa existe astfel de....excremente audio-vizuale precum antena 3 si rtv,care dupa bunul lor plac,
    lanseaza de ani de zile "stiri" ce duhnesc a ..hidrogen sulfurat si niciuna dintre...vigilentele autoritati ale statului sa nu le poate pune la punct.
  • +33 (37 voturi)    
    ce conteaza?! (Sâmbătă, 8 mai 2021, 17:15)

    Sunt_nimic! [utilizator]

    Telespectatorii Latrinei 3 nu intra pe pagina cunscutului chirurg, nu au cum sa citeasca dezmintirea!

    Dumnealor raman tot cu idee de "nemernici de husisti nu vor da dea proteza necesara eminentului chirurg!"
    • 0 (2 voturi)    
      ce e aia husist (Duminică, 9 mai 2021, 18:03)

      zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui Sunt_nimic!

      nu mai sunt la curent cu jargonul A3
      • +2 (2 voturi)    
        Buna dimineata! (Luni, 10 mai 2021, 12:16)

        Jegul Cristian Ioan [utilizator] i-a raspuns lui zavalitaa

        Pina saptamana trecuta nici eu nu eram, dar un pedeserist a avut amabilitatea sa imi explice.

        Asa cum noi zicem "hauristi" celor din partidul-satelit al pedesereului, dumnealor ne zic HUS-isti tuturor celor ce nu suntem cu Ilici, indiferent daca este vorba de USR sau Plus, Liberali sau PMP, sau neinscrisi intr-un partd anume, dar care apreciem valorile occidentale.

        Suntem "husisti"!
  • -18 (22 voturi)    
    Apai, daca-i asa (Sâmbătă, 8 mai 2021, 19:10)

    Zero_Kelvin [utilizator]

    CNA-ul sa-si faca treaba ! Iar doamna ministru a sanatatii, daca stia ca-i fake news, trebuia sa intrebe "Antena3 e aici?" Si tot dumneaei sa raspunda "Evident ca este aici !" . Nu are nicio scuza, indiferent daca stia sau nu despre fake news ! Nu asa raspunzi!
    Treaba cu monitorizarea interventiilor in spitale ramane in picioare, doamna ministru ! Si nu e fake news, va promit.
  • +12 (12 voturi)    
    la nevoie... (Sâmbătă, 8 mai 2021, 20:25)

    minus [utilizator]

    iti rupe Antena 3 si soldul, doar lupta pentru o idee dreapta si nu se incurca in amanunte....
  • -12 (16 voturi)    
    Hmmm (Duminică, 9 mai 2021, 2:22)

    Sah [utilizator]

    Astept ca domnul Leon Danaila sa spuna in cadrul unui interviu adevarul, adica prin viu grai.
    De ce as crede eu ca: ''Sâmbătă, pe ”Pagina Oficială Leon Dănăilă” de pe Facebook se spune că '', este chiar pagina domnului Danaila??
    Faptul ca pagina si-a pus titlul de: ''Pagina Oficială Leon Dănăilă'' nu reprezinta garantie ca este chiar a dansului.
    Si eu pot face o pagina cu numele :'' Adevarata pagina oficiala a domnului Danaila'', dar asta nu inseamna nimic!
    Astept interviul nu propaganda...
    • 0 (4 voturi)    
      neah (Duminică, 9 mai 2021, 18:02)

      zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui Sah

      la ce bun să riști să auzi vreun adevăr neconvenabil ? Antena 3 este oricum sursă credibilă de informații, sau DCNews, sau RTV.net.
      • +2 (2 voturi)    
        Hmmm (Luni, 10 mai 2021, 0:23)

        Sah [utilizator] i-a raspuns lui zavalitaa

        Cine cauta adevarul, nu-l ia nici de la antena nici de la ''adevarata pagina de fb a lui x-ulescu''!
        Adevarul il poate spune prin viu grai doar cel care este implicat...ceilalti pot sa minta in egala masura, fie ca este vb de antena sau de o pagina de fb!
        • -1 (1 vot)    
          asa e! (Luni, 10 mai 2021, 9:25)

          murangura [utilizator] i-a raspuns lui Sah

          ii ordonam tovarasului danaila sa iasa sa ne dea explicatii pe viu, nu cum vrea el.
          noi, poporul am vorbit!
  • -4 (12 voturi)    
    Prioritate la tratament (Duminică, 9 mai 2021, 12:50)

    Dalla [utilizator]

    ...Si uite asa ajungem la Big Brother-ul chinezilor, care deja au inceput sa introduca monitorizarea si supravegherea cibernetica, cu puncte de premiere si penalizare, a cetatenilor. Daca ai datorii neplatite sau ai comis infractiuni, Big Brother te scoate de pe lista de transplanturi ugente, sau nu-ti mai aproba credite.
    Afirmatia ministresei ca "fiecare afectiune va fi tratata in functie de urgenta si nu de numele pacientului" e o nerozie. Adica daca daca ai pe o lista de transplant de inima un premiat Nobel si unul care tocmai a fost dovedit drept criminal in serie, ii dai prioritate criminalului, daca situatia lui e mai urgenta sau mai grava?
  • +3 (3 voturi)    
    traitor printre gunoaie (Luni, 10 mai 2021, 9:18)

    Razvan_M [utilizator]

    "Tot ce-a fost ori o sa fie / In prezent le-avem pe toate".
  • 0 (0 voturi)    
    ok (Marţi, 11 mai 2021, 9:25)

    Mircea1978 [utilizator]

    asa si? Pina la urma e fost parlamentar si primeste ce vrea muschii lui.
    N-are voie? E inclus in pachetul de pensii speciale!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by