Rămășițele celei mai mari rachete chinezești urmează să reintre în atmosferă în prima parte a zilei de duminică, potrivit unui centru de cercetare spațială ce este finanțat de guvernul Statelor Unite, transmite Reuters.

Racheta chinezeascaFoto: aerospace.org

UPDATE Ultima predicție avansată de Aerospace Corporation: racheta va reintra în atmosferă duminică, ora 06.26 (ora României) ± 2 ore.

UPDATE Cea mai recentă predicție a celor de la Aerospace Corporation: racheta va reintra în atmosferă duminică, ora 06.30 (ora României) ± 4 ore.

UPDATENoua predicție a celor de la Aerospace Corporation este că racheta va reintra în atmosferă duminică, ora 06.22 (ora României) plus/minus 4 ore.

Racheta Long March 5B a fost lansată pe 29 aprilie de la baza aerospațială din Wenchang, aceasta transportând modulul Tianhe care va deveni spațiul de locuit al viitoarei spații stațiale a Chinei.

Publicația China Global Times controlată de guvernul chinez a scris că racheta Long March 5B se va prăbuși probabil în apele internaționale.

Ultimele calcule ale Aerospace Corporation arătau că racheta va reintra în atmosferă duminică, ora 07.19 (ora României) plus minus 8 ore.

Potrivit ”predicției în cunoștință de cauză”, punctul de reintrare ar fi în apropierea insulei nordice a Noii Zeelande, dar acesta totuși poate fi și pe câteva rute ce acoperă o mare parte de glob.

Pe 29 aprilie, China a lansat primul modul al viitoarei sale stații spațiale, „Tianhe” („Heavenly Harmony”), cu racheta Long March 5B. Este primul etaj al acestui puternic lansator care se întoarce pe Pâmânt în acest moment.

Traiectoria sa este scăpată de sub control, nu din cauza unei avarii sau a unui incident inexplicabil, ci din cauza faptului că proiectanții săi au planificat de la început că întoarcerea ar fi „naturală”. Se așteaptă dezintegrarea în atmosferă.

De pe o orbită joasă - unde zboară acum racheta chineză - acestea cad singure, din cauza fricțiunii atmosferei, care contribuie la consumarea lor aproape în totalitate.

Dar, cu masa sa (între 10 și 18 tone), este puțin probabil ca modulul din Longue-Marche să fie complet consumat, spun experții. „Având în vedere dimensiunea obiectului, există inevitabil piese mari care vor rămâne”, anticipează Florent Delefie, astronom la Observatorul Paris-PSL.

În plus, "dacă racheta este fabricată din materiale care nu se dezintegrează la reintrarea în atmosferă, este mai riscant. Acesta pare să fie cazul Longue-Marche", notează el.

Știind acest lucru, "chinezii ar fi trebuit să anticipeze o reintrare controlată cu o rachetă retro, așa cum făcuseră rușii în special prin dezorbitarea stației Mir", a declarat pentru AFP Nicolas Bobrinsky, șeful departamentului de inginerie și inovare al Agenției Spațiale Europene (ESA).