​Femeia care în 27 februarie a provocat accidentul din Sectorul 2 al Capitalei, unde a intrat cu mașina pe trotuar și a ucis două fete de 6 și 21 de ani, a fost trimisă în judecată de procurori. Potrivit acestora, la momentul accidentului șoferița avea îmbibație alcoolică de 1,25 g/l alcool pur în sânge, iar când a ajuns în intersecție a pierdut controlul volanului și a accelerat în loc să frâneze.

accident in sectorul 2Foto: Captura

Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 a anunțat joi că șoferița, aflată în arest la domiciliu, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Conform procurorilor, în 27 februarie, în jurul orei 15.35, femeia se afla la volanul unui autoturism Mercedes Benz GLA, pe strada Fructelor din sectorul 2, circulând dinspre strada Gherghiței către strada Mențiunii. Ea avea o îmbibație alcoolică de 1,25 g/l alcool pur în sânge, iar când a ajuns la intersecția cu strada Mențiunii a pierdut controlul volanului, accelerând, în loc să frâneze, și a pătruns pe trotuarul din dreptul imobilului cu nr. 176. Acolo, a accidentat mortal o fetiță 6 ani și o tânără în vârstă de 20 de ani, care erau așezate pe bordură. Mașina a rupt stâlpul de beton de susținere a iluminatului public și s-a oprit în gardul imobilului, mai arată procurorii.

Femeia se află în arest la domiciliu din 9 martie.

Surse judiciare declarau pentru HotNews.ro că femeia are permis de conducere pentru categoria B din anul 2006, însă le-a spus anchetatorilor că nu conduce în mod constant și că se urcă la volan foarte rar. Ea a mai susținut că atunci s-a urcat la volanul mașinii Mercedes în locul soțului său, care era băut. Mai mult, ea le-ar fi spus anchetatorilor că nu are deloc experiență pe mașină automată, astfel că a încurcat pedalele, apăsând pe accelerație, în loc de frână.