Fostul primar al Braşovului George Scripcaru a fost achitat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul în care era acuzat de DNA că l-a determinat pe directorul regiei locale de transport să cumpere patru mașini Skoda, pe care însă le-a folosit în interes personal.

George ScripcaruFoto: Arhiva personala

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii au dispus achitarea și în cazul fostului director al Regiei Autonome de Transport Brașov Cristian Radu, care era trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC RAT Braşov SA împotriva acestuia. Tribunalul Brașov îl condamnase la doi ani de închisoare cu suspendare, scrie Agerpres.

Curtea de Apel Ploieşti a menţinut poprirea pe conturile lui George Scripcaru.

Decizia magistraţilor este definitivă.

George Scripcaru a fost trimis în judecată de procurorii DNA în noiembrie 2016, fiind acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, şi participaţie improprie la această infracţiune.

În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei Cristian Radu, la data faptei director la Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov, pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Procurorii spun că, în perioada 2007 - 2015, George Scripcaru, în calitate de primar al Braşovului, şi-a exercitat influenţa reală asupra directorului RAT Braşov, determinându-l să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să achiziţioneze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb ce au fost puse ulterior, în mod formal, la dispoziţia Primăriei Braşov, semnându-se în acest sens mai multe contracte şi acte adiţionale.

"Scopurile urmărite de edil au fost obţinerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în folosinţa exclusivă a maşinilor respective, dar şi neplata costurilor pentru întreţinerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii şi reparaţii). Pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosinţa Primăriei Braşov sunt utilizate în interesul său personal, inculpatul Scripcaru George a solicitat aceleiaşi persoane din conducerea RAT Braşov ca, în cazul în care pe adresa societăţii vor veni solicitări din partea Poliţiei Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat care astfel să fie sancţionat contravenţional în locul edilului", arată DNA.

Tribunalul Braşov, ca instanţă de fond, l-a achitat pe Scripcaru şi l-a condamnat pe Cristian Radu la doi ani de închisoare cu suspendare.

Totodată, instanţa de fond a decis că fostul director al RAT trebuie să plătească societăţii suma de 8.746,8 lei cu titlu de despăgubiri şi a respins celelalte pretenţii formulate împotriva acestuia.

În octombrie 2020, fostul primar al Braşovului George Scripcaru a fost trimis în judecată joi de către procurorii DNA, pentru şantaj în formă continuată. El este acuzat că l-ar fi amenințat pe unul din angajaţii firmei care difuza spoturi electorale în autobuzele Regiei de transport Braşov că societatea va avea de suferit dacă nu oprește imediat difuzarea reclamei electorale pentru alți candidați. În schimb, el a cerut să fie promovate gratuit ”realizările” mandatului său.

Scripcaru a fost primar al Brașovului timp de 16 ani, până în septembrie 2020, când a pierdut alegerile.