Avertismentul Autorității pentru Protecţia Consumatorilor: De Paşte apar şi produse care pot pune în pericol sănătatea oamenilor
HotNews.ro
Carne, Foto: Dreamstime.com
În perioada sărbătorilor de Paşte apar de foarte multe ori şi operatori economici care vând produse alimentare sau nealimentare ce pot pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa consumatorilor, avertizează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
- „În perioada sărbătorilor pascale, de foarte multe ori apar printre operatorii economici, care respectă legislaţia în vigoare şi bunele practici, şi aceia care comercializează produse alimentare sau nealimentare ce pot pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa consumatorilor.
- Tocmai din acest motiv, trebuie să fim extrem de vigilenţi, iar consumatorii să nu ezite să reclame orice situaţie, deoarece, intensificând acţiunile de prevenţie şi control, respectiv fiind prezenţi în puncte cheie, reuşim să descurajăm şi să sancţionăm acele practici neconforme”, a transmis marți ANPC.
Instituția anunță, printr-un comunicat de presă, că în perioada 30 aprilie – 4 mai ANPC va asigura asistenţă telefonică permanentă, iar în fiecare judeţ va fi desemnată o echipă de control pentru eventualele situaţii deosebite care pot apărea în această perioadă.
ARHIVĂ COMENTARII
