Cîţu: În acest moment suntem într-un proces de negociere a PNRR / Ministrul Ghinea n-avea cu ce să greşească

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 26 aprilie 2021, 20:31 Actualitate | Esenţial


Florin Citu
Foto: Facebook
Premierul Florin Cîţu a declarat luni că, în acest moment, există un proces de negociere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, „nu avea cu ce să greşească”, relatează Agerpres.

„În acest moment, şi trebuie să fie clar pentru toată lumea - suntem într-un proces de negociere a acestui plan. Noi avem nişte priorităţi în România pe care le susţine coaliţia, dar este clar că aceste priorităţi trebuie puse în acest sistem pe care îl are Comisia Europeană de a da aceşti bani. Suntem într-o perioadă de negociere, ştiţi că doar o singură ţară a depus până acum acest program, nu văd în acest moment nicio problemă. (...) Au fost negocieri online şi miniştrii de resort au fost alături de ministrul Ghinea”, a declarat Florin Cîţu, la Parlament, unde a participat la o şedinţă a coaliţiei de guvernare.

Întrebat dacă ministrul Ghinea a greşit, el a spus: „N-avea cu ce să greşească”.

„În acest moment suntem în negocieri, ştiţi foarte bine structura, există mandat pentru minister de a negocia această formă a PNRR (...), iar coordonarea negocierii - eu sunt cel care coordonează, se face sub supervizarea mea. Acest proiect are supracontractare, a fost o decizie a coaliţiei de a se merge pe o sumă mai mare şi acum negociem. (...) Încă nu avem o formă finală. (...) Vom face o prioritizare în funcţie de cum vin aceste surse (de finanţare - n.r.) şi vom face toate proiectele din programul de guvernare”, a explicat premierul.

El a menţionat că toate ministerele s-au implicat în acest proces şi se vor implica în continuare, respectiv ambii vicepremieri, coaliţia de guvernare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2123 vizualizari

  • -3 (9 voturi)    
    Dap (Luni, 26 aprilie 2021, 21:25)

    JoeTheDow [utilizator]

    Ghinea 2016. Sigur nu avea cu ce sa greseasca. E vina PSD, ca de obicei.
  • -1 (3 voturi)    
    Bine! (Luni, 26 aprilie 2021, 21:28)

    ..13 [utilizator]

    Este o declaratie onesta.
  • -3 (5 voturi)    
    Esec total datorita incompetentei generalizate (Luni, 26 aprilie 2021, 22:35)

    floriniulian [utilizator]

    Asta e fata statului mafioto securist incompetent si corupt cu salarii colosale angajati numi pe pile si relatii.

    Ultima tara din Europa la absorbtia fondurilor europene.

    Nu am invatat nimic de la Polonezi si alte tari care au absorbit 100% fonduri UE.

    Fudulia si prostia va duce Romania in prapastie.

    Incapacitatea de plata datorita imprumuturilor externe de 20 DE MILIARDE/AN pentru a plati statul mafioto corupto incompetent este iminenta in lipsa acestor finantari de la UE.
  • 0 (0 voturi)    
    Numai cine munceste, greseste! (Marţi, 27 aprilie 2021, 8:02)

    mike123 [utilizator]

    Iar Guvernul INCOMPETENT mai este si LENES!
    Deviza Guvernului: "noi nu muncim, ca sa nu gresim"!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by