Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară și va fi oferită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni.

Lumina Sfanta de Pasti, adusa de la IerusalimFoto: basilica.ro

Anunțul a fost făcut luni de Cancelaria Sfântului Sinod, scrie basilica.ro.

Reprezentanţii eparhiilor vor purta mască de protecţie şi vor respecta distanţa fizică prevăzută de lege, în contextul pandemiei. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Sfânta Lumină fiecărei parohii.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an, conform Patriarhiei. Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.

În acest an, credincioșii vor putea asista la slujbele de Paște și în biserică, nu doar afară, iar preoții "vor calcula numărul persoanelor" care pot intra în lăcașul de cult și vor avea grijă să marcheze locurile în care pot sta credincioșii, astfel încât să fie respectate normele privind distanțarea, în contextul pandemiei, potrivit Patriarhiei. De asemenea, oamenilor li se recomandă să participe la slujbe la bisericile de care aparțin.

Regulile anunțate de Patriahie:

  • Sfintele slujbe vor fi săvârșite potrivit prevederilor liturgice și tipiconale specifice perioadei, cu respectarea actelor normative privind starea de alertă pe teritoriul României.
  • Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară prevăzute de Ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, dintre care amintim: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcașul de cult; purtarea obligatorie a măștii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura și nasul; asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane, în interior, și 1,5 m între persoane, în exterior.
  • Fiecare unitate de cult va pregăti mai mulţi voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a sfintelor slujbe și a activităților specifice perioadei prepascale și pascale.
  • Preoții vor aduce, din timp, la cunoștința credincioșilor programul evenimentelor religioase și prezentele recomandări, făcând apel la respectarea normelor igienico-sanitare.
  • Preoții parohi, stareții sau ecleziarhii, după caz, vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcașul de cult și în incinta acestuia, îngrijindu-se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioșii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanțarea fizică dintre persoane.
  • Pentru evitarea deplasărilor și aglomerărilor, se recomandă credincioșilor să participe la sfintele slujbe săvârșite la unitățile de cult de care aparțin din punct de vedere teritorial (biserica parohială).
  • În săptămâna Sfintelor Pătimiri, sfintele slujbe (Sfânta Liturghie, slujbele Deniilor, Taina Sfântului Maslu, Taina Spovedaniei etc.) vor fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, potrivit rânduielilor liturgice și tipiconale, cu respectarea regulilor de protecție sanitară. Ținând cont că circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22:00-5:00, iar în localitățile cu rată mare de incidență a cazurilor de persoane infectate circulația în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 20:00-5:00 (art. 2 alin. 1 pct. 2-4 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), sfintele slujbe săvârșite seara vor fi programate, după caz, într-un interval orar care să permită revenirea credincioșilor la casele lor, astfel încât să fie respectate prevederile legale în vigoare.
  • În Sfânta și Marea Vineri, la momentul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf, voluntarii vor îndemna pe credincioși să respecte distanța fizică. Dacă biserica nu are ieșiri laterale și nu poate fi asigurat un flux de intrare-ieșire, clericii vor aștepta în curtea bisericii până când toți credincioșii vor trece pe sub Sfântul Epitaf, apoi vor intra în biserică pentru partea de final a slujbei. Dacă în biserică nu există spaţiu suficient pentru credincioşi, după închinare, aceştia vor aştepta în curtea lăcaşului de cult, pe locurile marcate.
  • Ținând cont că „în toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20:00-5:00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase”, slujba Învierii Domnului din noaptea zilei de duminică, 2 mai 2021, va fi săvârșită în prezența credincioșilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe.
  • Astfel: pentru a evita aglomerația, la unitățile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcașului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paștilor (pâine binecuvântată și stropită cu agheasmă și vin, pregătită și ambalată din vreme în pachete/punguțe de unică folosință închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor și a obiectelor de colportaj;
  • credincioșii vor aștepta, în afara lăcașului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00:00, păstrând distanța de 1,5 m între persoane;
  • după oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie și Pastorala;
  • la finalul slujbei de afară, pentru săvârșirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcașul de cult împreună cu credincioșii, în limita spațiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcașului de cult, în cazul în care numărul credincioșilor este mare.
  • În prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12:00, cu participarea credincioşilor mireni, respectându-se regulile sanitare în vigoare.
  • În ziua de vineri, 7 mai 2021, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, slujba de sfințire a apei va fi săvârșită, în exteriorul bisericii, după rugăciunea amvonului de la Sfânta Liturghie. După sfințirea apei, aceasta va fi oferită credincioșilor în afara lăcașului de cult de către voluntari, credincioșii păstrând în mers distanța de 1,5 m și purtând mască de protecție.