​Primarul comunei Batoș din Mureș, Dumitru Cotoi, a fost martor la prăbușirea MiG-ului 21 LanceR și este cel care a ajuns primul la locul unde era pilotul care reușise să se catapulteze.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Mai întâi am auzit un sunet mai ciudat pentru avioanele astea, era la o înălțime destul de joasă, la o altitudine joasă. Ne-am uitat în sus să vedem, eram cu domnul viceprimar, și l-am observat, avea o direcție cam haotică să zicem și pe urmă s-a îndreptat cu fața în jos, cu botul, să mă exprim așa, în jos, și în momentul acela am văzut că s-a catapultat pilotul. Am și plecat în direcția respectivă, am găsit pilotul, era încâlcit între corzile parașutei, mi-a cerut să îl ajutăm, l-am ridicat, l-am pus în mașină și l-am dus către ambulanță”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Dinu Dumitru Cotoi.

Un avion militar MiG-21 LanceR care făcea un zbor de instrucție s-a prăbușit marți după-amiază în județul Mureș, iar pilotul a reușit să se catapulteze. Aeronavele MiG 21 sunt în dotarea Forțelor Aeriene Române de mai bine de jumătate de secol.