​Doi tineri care circulau cu maşina pe o stradă din Timişoara au refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor, fiind urmăriţi. La un moment dat, cei doi au sărit în Bega, dar au fost prinşi de agenţi când au ajuns pe celălalt mal, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasa pe Calea Şagului, însă conducătorul auto nu s-a conformat, accelerând şi continuându-şi deplasarea. După mai multe solicitări de oprire prin intermediul dispozitivelor auto, poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului pănă pe strada Constantin Silvesteri din municipiu. Ajuns în capătul străzii autoturismul a părăsit partea carosabilă, oprindu-se pe spaţiul verde de lângă râul Bega. Conducatorul auto şi pasagerul au ieşit din autoturism şi au sărit în râu, înotând până pe celălalt mal”, a transmis IPJ Timiş.

Poliţiştii au precizat că cei doi au fost aşteptaţi de poliţiştii Secţiei 4 Timişoara, care i-au imobilizat şi au solicitat o ambulanţă în vederea acordării de îngrijiri medicale.

”În urma verificărilor efectuate, a reieşit că tânărul care se afla la volanul autoturismului are 20 de ani şi nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie”, au mai precizat poliţiştii.

Aceştia au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, continuând cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a tânărului.