Ghid de bune practici pentru evitarea aglomerării în magazine. Regulile convenite în urma discuțiilor dintre prefectul Capitalei și retaileri

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 8 aprilie 2021, 19:53 Actualitate | Esenţial


Aglomeratie magazine
Foto: Captura video
Un ghid de bune practici pentru evitarea aglomerării în magazine, în contextul măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19, a fost realizat joi de Prefectura Capitalei împreună cu organizaţiile retailerilor. Printre regulile convenite se numără și afișarea la intrarea în magazin, la loc vizibil, a unui afiş în care să fie menţionat numărul maxim de clienţi care pot fi prezenţi simultan în acel magazin.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, anunțase în urmă cu o zi, la finalul unei întâlniri cu retailerii, că s-a convenit ca toate magazinele mari și medii să permită un număr maxim de clienți utilizând cota de cel putin 7 metri pătrați pentru fiecare client, iar magazinele mici trebuie să asigure o distanță de 2 metri între clienți.

De asemenea, în unele magazine oamenii vor putea intra doar dacă găsesc coș liber la intrare, iar în altele va exista un contor automat pentru afișarea numărului maxim de clienți.
Joi, în urma unor noi discuții între prefect și reprezentanţii operatorilor economici, „părţile au ajuns la un acord asupra modului în care poate fi asigurată în mod optim respectarea măsurilor de prevenire a formării aglomerărilor în interiorul magazinelor, măsuri prevăzute în Hotărârea CMBSU nr 19 din 27.03.2021”, informează Prefectura Capitalei într-un comunicat.

Astfel, „toate părţile au stabilit prin consens următoarele acţiuni ca fiind bune practici la nivelul comercianţilor:

1. Afişarea la intrarea în magazin, la loc vizibil, a unui afiş în care să fie menţionat numărul maxim de clienţi care pot fi prezenţi simultan în acel magazin. Afişul trebuie să fie cel puţin de mărime A4 şi caracterele să fie suficient de mari pentru a fi vizibile de la distanţă. Este propus următorul text:

Pentru a putea respecta regula distanţării fizice, în acest magazin pot fi prezenţi simultan .... clienţi.

2. Modul de calcul pentru numărul maxim de clienţi va fi făcut prin raportare la cota de max 7m.p.-client pentru magazinele mari, de tip mall, supermarket, hypermarket, sau prin raportare la obligaţia asigurării distanţării de 2m între clienţi pentru magazinele mici şi mijlocii.

3. Fiecare magazin va trebui să dispună măsurile necesare pentru a evita aglomerarea. Măsurile dispuse sunt la alegerea fiecărui operator economic, acesta putând să evalueze concret situaţia şi să decidă. Printre măsurile sugerate sunt:
  • (i) limitarea numărului de coşuri sau cărucioare disponibile la numărul maxim de clienţi care pot fi simultan în magazin,
  • (ii) asigurarea contorizării electronice sau
  • (iii) asigurarea contorizării mecanice sau orice alt mijloc pe care operatorul economic îl consideră eficient şi potrivit situaţiei proprii.
4. La atingerea limitei de clienţi, operatorul va opri accesul clienţilor în magazin, urmând a permite accesul pe măsura eliberării capacităţii.”


Potrivit comunicatului, la consultările cu prefectul Capitalei au participat Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), Asociaţia Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR), Organizația Patronală a Retailerilor din România (RORETAIL), Asociația Investitorilor de Real Estate din România (AREI), precum și reprezentanţi ai primăriilor de sector din Bucureşti.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1508 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by