VIDEO Protest anti-proteste la Timișoara: "Fobie la xenofobie" / Primarul Dominic Fritz, printre manifestanți

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 6 aprilie 2021, 20:05 Actualitate | Esenţial


manifestatie la Timisoara
Foto: tion.ro
Câteva zeci de persoane - scriitori, medici sau profesori - s-au adunat marți în fața Primăriei Timișoara, la o manifestație împotriva protestelor anti-restricții care au avut loc zilele trecute şi pe parcursul cărora s-au strigat şi lozinci xenofobe, în faţa locuinţei primarului Timișoarei. La acest miting a participat, pentru scurt timp, şi primarul Dominic Fritz, care a transmis că Timişoara înseamnă multiculturalitate, şi nu ură.



La acțiunea de "reafirmare a valorilor europene" au luat parte aproximativ 50 de oameni care au avut pancarte cu mesaje precum "Timișoara, oraș deschis”, "Respect pentru medicii aflați la datorie”, "Fobie la xenofobie” sau "Stop balaurului antisemit și șovin”.
  • "Suntem azi, aici, în număr limitat de regulile sanitare, pentru a ne reaminti că oraşul nostru a învins în Decembrie 1989 tocmai fiindcă timişorenii au ştiut să se unească dincolo de etnie, credinţă şi cultură. Una din cheile victoriei noastre asupra unui regim criminal a fost fraternitatea fără bariere. Am strigat spre cerul Timişoarei numele unirii şi am fost ascultaţi: <<unitate, unitate!>>. Asta s-a auzit pe străzile revoluţiei şi aşa s-a consemnat în punctul 4 al Proclamaţiei de la Timişoara, document ce a dezvoltat nevoile noastre ultime din acele zile fără pereche", a fost mesajul citit de Vasile Popovici, profesor al Universităţii de Vest Timişoara, conform Agerpres.
El a arătat că Timişoara trece prin vremuri dificile, la fel ca întreaga ţară, iar prezenţa în stradă e cauzată de faptul că la umbra oboselii, însingurării şi greutăţilor economice venite odată cu pandemia, "grupări obscure coboară în spaţiul public şi agită limbajul urii".
  • "Suntem aici fiindcă se aud vechi ameninţări antisemite, se agită slogane şovine, antimaghiare, anti-rome şi anti-europene. Sunt demonii pe care România i-a cunoscut deja în trecut, retreziţi de forţe ce se hrănesc din scandal şi violenţă, iar preţul plătit de-a lungul timpului a fost uriaş. Aceste zile au cunoscut şi aberaţia, până acum nemaiîntâlnită, a protestelor contra medicilor ce înfruntă direct pericolul contaminării.
  • În Timişoara, sălbăticia a dus în miez de noapte protestele până sub geamurile primarului spre a-şi urla şovinismul. Din păcate, partidele politice locale au ales să nu se exprime, din teamă, din calcul meschin sau dintr-o eclipsă a raţiunii.
  • De aceea suntem aici, ca să ne exprimăm noi, reprezentanţi ai societăţii civile, spre a apăra onoarea oraşului nostru umilit de barbaria celor puţini", a adăugat Vasile Popovici.
El a menţionat că societatea civilă doreşte "civilitate, înţelegere şi pace socială, mai ales în vremuri când semenii noştri cad răpuşi de boală sau luptă cu ea în chiar aceste momente".

La manifestație a participat, pentru scurt timp, și Dominic Fritz.
  • "Timişoara înseamnă deschidere, multiculturalitate, adică doar cultură, nu ură, acum citesc ce scrie pe aceste afişe. Acesta cred că este un semn de susţinere pentru Timişoara ca oraş de valori şi un mesaj ce se transmite în România şi în lume că suntem un oraş de care suntem mândri”, a spus primarul Timișoarei.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6501 vizualizari

  • +1 (5 voturi)    
    Au demonstrat pe bulivar (Marţi, 6 aprilie 2021, 21:53)

    mescaline [utilizator]

    Sper ca zgomotul n-a deranjat familia Carpaci.
  • +2 (8 voturi)    
    poate (Marţi, 6 aprilie 2021, 21:54)

    martel55 [utilizator]

    ne spun si noua progresistii astia odata care sunt valorile alea euorpene, ca se face atata caz de ele dar de fiecare data par sa aiba alta intelegere, in fucntie de cum le convine lor...ar fi bine sa ni se arate odata lista asta de valori si sa f9im intrebati daca suntem de acord cu ea, si apoi s anu mai fie modificata pe sub mana de niste indivizi ajunsi in Pe sau CE asa cum au ajuns...ca poate constatam ca majoritatea nu agreeaza intreaga lista si indivizii astia din piata vor fi cei extremisti si minoritari
  • +5 (5 voturi)    
    Discursuri sforaitoare, demagogie, ca de obicei (Miercuri, 7 aprilie 2021, 9:22)

    jackalphonse [utilizator]

    "Suntem azi, aici, în număr limitat de regulile sanitare", numarul este limitat pentru ca au fost putini care au raspuns "invitatiei". Pe scurt au venit cei care aveau un avantaj direct sa o faca, n-au venit din vreo convingere.

    Multiculturalitate nu inseamna cultura, inseamna o politica agresiva si nedemocratica de impunere a unei ideologii prin care se sterg cu buretele valorile locale/traditionale.

    Nu zic, nici aia cu anti-restrictiile n-or fi sanatosi toti la cap, dar macar sunt "naturali":)).


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by