Sorin Ovidiu Vîntu scapă de dosarul privind mita de 1 milion de euro / Motivul invocat de instanță: Fapta s-a prescris

de N.O.     HotNews.ro
Luni, 5 aprilie 2021, 20:00 Actualitate | Esenţial


Sorin Ovidiu Vintu
Foto: AGERPRES
Tribunalul Bucureşti a decis luni încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul în care acesta este acuzat că i-a dat un milion de euro fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, motivul invocat de instanţă fiind că faptele s-au prescris, relatează Agerpres.

"În baza art. 396 alin. 1 şi alin. 6 C.pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr .pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 6 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C.p., ca urmare a împlinirii termenului special de prescripţie al răspunderii penale. Ia act că prin sentinţa penală nr. 1960/24.12.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1129/29.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, s-a dispus confiscarea de la numitul Olteanu Bogdan contravaloarea în lei a sumei de 1.000.000 (un milion) euro, remisă acestuia de inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare", se arată în decizia instanţei.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în decembrie 2018, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, fiind acuzat că i-a dat fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu suma de 1 milion de euro, în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Procurorii anticorupţie susţin că, în perioada iulie - noiembrie 2008, Sorin Ovidiu Vîntu i-a promis şi remis lui Bogdan Olteanu, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, suma de 1.000.000 de euro şi sprijin electoral constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul promisiunii că va face demersuri pe lângă un înalt demnitar, astfel încât Liviu Mihaiu să fie numit pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

Potrivit DNA, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu a fost numit la data de 18 septembrie 2008 în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată într-un dosar separat şi condamnat definitiv, în octombrie 2020, la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















9781 vizualizari

  • +31 (35 voturi)    
    S.O.V (Luni, 5 aprilie 2021, 20:02)

    andr1stE [utilizator]

    e seful la SEFI!
    • +32 (36 voturi)    
      In vest nu exista prescriptie la dosar in lucru ! (Luni, 5 aprilie 2021, 22:34)

      sfarleaza [utilizator] i-a raspuns lui andr1stE

      Prescriptia se aplica daca hotul nu'i prins la timp. Da ca e prins inainte cu o ora sa se prescrie fapta e teapa lui. Stat bananier cu legi facute pentru infractori...
      • +7 (9 voturi)    
        Exact! (Marţi, 6 aprilie 2021, 9:15)

        Jegul Cristian Ioan [utilizator] i-a raspuns lui sfarleaza

        Asa stiam si eu: daca infractorul a reusit timp de 20 de ani sa se ascunda,sa fuga de Politie,si nu a fost prins, da,intervine prescriptia, scapa!

        Dar la un dosar care se afla in lucru?

        Pai oric ehot prins nu are decat sa plateasca avocati buni ca sa tergiversze procesele, si gata, se prescrie, si scapa!
    • +6 (8 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Marţi, 6 aprilie 2021, 8:16)

      [anonim] i-a raspuns lui andr1stE

  • +27 (57 voturi)    
    Idee (Luni, 5 aprilie 2021, 20:12)

    Mazeta [utilizator]

    DNA nu se ocupă de fapte mai noi de 10 ani. Poate ar trebui transformată în Institut de Istorie.
    • +4 (20 voturi)    
      Daca Recuperam Tezaurul de la URSS (Luni, 5 aprilie 2021, 20:40)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Eu zic ca Ideea Ta e Buna!
      • -6 (14 voturi)    
        Pai, cere tezaurul la URSS! (Luni, 5 aprilie 2021, 23:41)

        newlook [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        Pai, cere tezaurul la URSS! Cine te impiedica?
    • +22 (30 voturi)    
      a pus-o stapanul vostru pe butuci (Luni, 5 aprilie 2021, 20:51)

      qwerasdf [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      dragnea, manat de satana-tariceanu
      • 0 (2 voturi)    
        Ideea este ca au Ajuns la (Luni, 5 aprilie 2021, 23:22)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

        Cimitirul Politicii Romanesti !
        Pana si Elodia are Statuie, nu Ashtia Doi!
  • +26 (32 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 5 aprilie 2021, 20:17)

    [anonim]

    • -2 (4 voturi)    
      Pupatoarea de DNA... (Marţi, 6 aprilie 2021, 5:00)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui

      Pupatoareo de DNA, "decizia" judecatorilor a fost foarte corecta: au constatat o stare de fapt prevazuta de lege.

      Ca deobicei, contorsionezi subiectul in favoarea incompetentilor de la DNA si lasi sa se inteleaga ca judecatorii sunt responsabili, nu lenea si incompetenta procurorilor.
  • +56 (60 voturi)    
    Splendida justiție română (Luni, 5 aprilie 2021, 20:22)

    gebica [utilizator]

    Lovește din nou.... în proștii care-i plătesc salariile uriașe și pensiile speciale. Mecanismul brevetat e extrem de simplu: dai un tun de un milion, o șpagă de vreo 10% (pe măsura veniturilor șpăguiților care hotărăsc) și rămîi cu obrazul curat... prescris.
  • +33 (37 voturi)    
    Ah ce bine (Luni, 5 aprilie 2021, 20:32)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Dorm linistit acum. Chiar mi-era frica sa nu cumva sa se revina la lupta anti-coruptie. O tara a mafiotilor este mult mai buna, ca doar asta s-a votat 30 de ani. Daca USR+ vor sa schimbe ceva, o sa aiba mult de munca… asta daca ii va lasa gloata PSD-PNL.

    Oamenii de rand trag tare sa aiba ce pune pe masa de pe o zi pe alta si astia fura de 30 de ani si scapa linistiti apoi se plang ca nu mai au ce fura...
  • +36 (38 voturi)    
    Merita "magistratii" pensii speciale? (Luni, 5 aprilie 2021, 20:35)

    Irina25 [utilizator]

    Merita!
  • +35 (39 voturi)    
    Proiect de lege: (Luni, 5 aprilie 2021, 20:37)

    CptPopa [utilizator]

    Persoanele implicate in solutionarea dosarelor de genul asta, care nu sunt in stare sa le duca la bun sfarsit si inculpatii scapa pt ca faptele s-au prescris, se duc la inchisoare in locul inculpatilor pentru "incompetenta si furt din bani publici".
    • +1 (1 vot)    
      eu aş adăuga şi: complicitate la... (Marţi, 6 aprilie 2021, 20:25)

      NJozsef [utilizator] i-a raspuns lui CptPopa

      plus în unele cazuri şi trădare. Cum rămâne cu paguba în dauna avutului public? Ar trebui confiscat de 2 până la 10 ori cât a fost paguba dovedită.
  • +31 (33 voturi)    
    Coruptia este (Luni, 5 aprilie 2021, 20:44)

    unins [utilizator]

    cea mai profitabila afacere in Rromania. Cu o singura conditie: sa furi sume mari de bani. Daca nu te prind, castigul este maxim; daca te prind, esti "pedepsit" sa te odihnesti cativa ani, pentru a putea apoi sa cheltuiesti banii castigati.
    • 0 (2 voturi)    
      Buna dimineata! (Marţi, 6 aprilie 2021, 9:19)

      Jegul Cristian Ioan [utilizator] i-a raspuns lui unins

      Un articol din EZ din anii '90 arata clar asta: marii coruptis scapa, dar sunt condamnati la 3 ani de inchisoare cu executre cei ce au facut gainarii!
      La propriu: au furat doi curcani si trei gaini, si au primit trei ani de psucarie, hotul si cel ce statea de paza.

      Daca delapidezi sute de mii, milioane de Euro, scapi,ca se prescrie!
  • +28 (28 voturi)    
    Pas cu pas! (Luni, 5 aprilie 2021, 21:24)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    Asa scapa hoții!
    Sa trăiască Pensiile Speciale!
  • +14 (18 voturi)    
    uite așa au aparut haiducii (Luni, 5 aprilie 2021, 21:38)

    baimarean [utilizator]

    Intrebarea e nu "daca" ci cand si unde ii vom vedea din nou.
  • +8 (12 voturi)    
    scapa cine poate ... (Luni, 5 aprilie 2021, 21:41)

    Withdrawal [utilizator]

    daca nu va scapa psd-ul va scapa pnl-ul ...
  • +9 (11 voturi)    
    Miza a fost Olteanu si mai sus (Luni, 5 aprilie 2021, 21:53)

    mescaline [utilizator]

    SOV a fost doar o unealta folositoare in dosar, ergo...
  • +26 (28 voturi)    
    cata golaneala (Luni, 5 aprilie 2021, 21:55)

    sile1 [utilizator]

    Darea de mita se pedepseste numai ca ce sa vezi s-a prescris termenul !

    Oare cine a tras de timp cu atata "maiestrie" incat s-a depasit termenul ?
    Te poti gandi ca cei care au facut acest lucru au luat si ei mita de la SOV

    Acel ( acei ) care au tras de timp ar trebui sa fie pedepsiti,fie judecati,fie dati afara din magistratura ca sa fie exemplu si pentru altii !

    Altfel nu avem nicio sansa sa se termine cu golaneala din justitie !
    • +14 (16 voturi)    
      Din pacate, Codul Muncii "mosit" de... (Luni, 5 aprilie 2021, 22:48)

      Olyx [utilizator] i-a raspuns lui sile1

      "corifeii" PSD nu permite sanctionarea celor vinovati, regulamentele interne privitoare la deontolgia profesionala sunt "apa de ploaie" iar raspunderea celor vinovati e "facultativa"...Si cine sa-i traga la raspundere, CSM ? Similar, Colegiul Medicilor ii "trage la raspundere" pe medici in cazuri de malpraxis...
  • +23 (25 voturi)    
    S.O.V = Salvat de Oameni fara Valori... (Luni, 5 aprilie 2021, 22:15)

    Olyx [utilizator]

    umane ! Aceiasi care primesc pensii de 20.000 lei / luna si se pensioneaza la 45 de ani. In ritmul asta, magistratii romani vor rivaliza in curand cu parlamentarii privitor la "stima" si "increderea" de care se bucura din partea romanilor...
  • +3 (5 voturi)    
    Adica a dat meleonul, dar a trecut prea mult (Marţi, 6 aprilie 2021, 3:32)

    Parzivall [utilizator]

    timp si nu mai e vinovat de mita, timpul sterge cotzcareala? Halal justitie. Judecatorii aia nu-s deloc diferiti de Mafia pe care o sprijina. Mariti-le Pensiile Speciale! Merita.
  • -2 (2 voturi)    
    Liviu Mihaiu (Marţi, 6 aprilie 2021, 9:45)

    levierul [utilizator]

    sa ii cereti scuze domnului Liviu Mihaiu, ca justitia a demonstrat ca nu e un sclav parvenit!
  • +1 (1 vot)    
    Tunurile mari (Marţi, 6 aprilie 2021, 12:28)

    Ben-Zen [utilizator]

    se intretin cu vaselina prin partile esentiale.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by