Impresionantul ceremonial de sfinţire a bucatelor cu ocazia Paştelui Catolic s-a desfăşurat duminică dimineaţă în condiţii speciale, la Miercurea Ciuc, la eveniment participând un număr mare de persoane, care au respectat toate restricţiile impuse de pandemia de coronavirus, transmite Agerpres.

Catolicii aranjați în ordine la sfințirea coșurilor de PașteFoto: Magyarország Főkonzulátusa Csíkszereda

Dacă în alţi ani ceremonialul se desfăşura doar pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, autorităţile au decis, în acest an, să extindă zona, pentru păstrarea distanţei fizice.

A fost blocată circulaţia pe două bulevarde din centrul oraşului, iar oamenii, purtând coşuri în care se aflau bucate de Paşti, s-au aşezat în ordine într-o zonă în formă de cruce, pe o suprafaţă de circa 2 kilometri, potrivit Agerpres.

Sursă foto: Magyarország Főkonzulátusa Csíkszereda

---

"Este ceva extraordinar. Am aşteptat acest moment şi văd că se realizează. Îmi pare bine să văd oameni de ordine care întotdeauna ne-a ajutat la acest eveniment, iar acum îşi fac treaba cum trebuie. Aşa că suntem foarte fericiţi, aproape nu am cuvinte. Ne întâlnim foarte rar, nu prea ieşim din casă, iar acum ne-am întâlnit cu oameni pe care nu i-am văzut de un an de zile. Nu îmi doresc decât să se termine, sper ca în câteva luni să se termine", a spus un bărbat care participa la eveniment.

Un al locuitor al oraşului a mărturisit că este o zi a bucuriei şi "este un semn că mergem într-o direcţie bună", în vreme ce o femeie a spus, cu lacrimi în ochi, că "Învierea înseamnă speranţă, iar faptul că ne-am întâlnit astăzi, ne dă speranţa că vom trece cu bine peste tot".

Sursă foto: AGERPRES