Premierul Florin Cîțu a adresat sâmbătă un mesaj românilor care celebrează Paștele Catolic, marcate și anul acesta de condițiile impuse de pandemie.

Florin CîțuFoto: Agerpres

„Credincioșii romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici lutherani se pregătesc să celebreze Învierea Domnului, cu aceeași încredere și speranță în puterea credinței și a binelui, chiar dacă și anul acesta Sfintele Sărbători Pascale vor fi marcate de condițiile impuse de pandemie”, a transmis premierul, potrivit Mediafax.

Florin Cîțu a precizat că apreciază responsabilitatea și solidaritatea pe care comunitățile religioase le-au manifestat în toată această perioadă și pentru îndemnul adresat credincioșilor ca măsurile dispuse de către autorități să fie riguros respectate.

„Viața spirituală ne hrănește speranța și ne ajută să fim mai puternici în încercările prin care trecem uneori. Doresc tuturor sărbători pline de sănătate, lumină și bucurie, cu încrederea că împreună vom avea puterea de a depăși greutățile, mergând solidari pe drumul Învierii! Cristos a Înviat!”, se mai arată în mesaj.