Două echipaje de jandarmi din Lugoj, judeţul Timiş, au intervenit, joi, pentru a pune în aplicare o sentinţă judecătorească de decădere din drepturile părinteşti a două persoane, soţ şi soţie, care se consideră traci şi care şi-au ţinut copiii în frig, i-au trimis să doarmă în corturi şi nu i-au înscris la şcoală. Tatăl a devenit agresiv şi s-a baricadat în locuinţă cu copiii, astfel că jandarmii au fost nevoiţi să folosească spray-uri lacrimogene şi să spargă uşa, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit lugojinfo.ro, reprezentanţi ai DGASPC Timiş însoţiţi de jandarmi s-au deplasat, joi, în localitatea Mâtnicu Mic pentru a ridica în regim de urgenţă doi minori care erau expuşi la primejdii şi neglijaţi de familie.

La vederea echipajelor de jandarmi, bărbatul a devenit agresiv şi s-a baricadat cu copiii în casă.

Jandarmii au fost nevoiţi să folosească spray-uri lacrimogene şi să spargă uşa, reuşind să ia copiii.

Cei doi părinţi se consideră traci şi de-a lungul timpului au fost implicaţi în mai multe scandaluri. Şi-au pus copiii să doarmă afară, în corturi, în frig şi au refuzat să-i înscrie la şcoală.

Anul trecut, la sosirea în ţară, nu au recunoscut autorităţile vamale şi au refuzat să prezinte documentele la frontieră. La finalul anului trecut, un băieţel al familiei a murit.