Protestele anti-restricții, care au avut loc în România în ultimele zile, nu pot fi scoase din contextul european, unde în majoritatea țărilor există în această perioadă frământări sociale similare. Care este elementul comun și, mai ales, care sunt deosebirile între ce se întâmplă în România și mișcările similare din Germania, Olanda, Austria sau alte țări europene?
Protestele din România împotriva restricțiilor impuse de autorități, în contextul valului 3 al pandemiei, nu sunt nici pe departe singulare în Europa. Mii de oameni din Germania, Marea Britanie, Austria, Finlanda sau alte țări au ieșit în stradă în ultima perioadă pentru a protesta față de purtarea măștilor în spațiile publice, împotriva restricțiilor de tot felul, a închiderii magazinelor și restaurantelor și așa mai departe.
Încă de la început trebuie să facem o precizare importantă: măsurile adoptate recent în România sunt printre cele mai lejere din Uniunea Europeană, lucru remarcat, de altfel, și de comentatorii internaționali.
Spaniolii, de pildă, nu pot circula între comunitățile de la ei din țară decât cu motive întemeiate, iar barurile și terasele se închid la ora 18, nu de azi, ci de mai multe săptămâni, iar o treime din populația Franței se află deja în lockdown (am explicat, mai pe larg, ce măsuri au fost luate în Europa în vederea Paște-ului într-un alt articol).
În mod ironic, inclusiv numărul maxim de persoane care pot participa la un protest în timpul stării de alertă este mai generos la noi decât la alții. În România este de 100, în timp ce în Finlanda, de exemplu, sunt interzise adunările publice cu mai mult de șase persoane.
Chiar și cu aceste mici deosebiri nu putem privi totuși protestele din România în afara contextului general european în care s-au desfășurat. Câteva exemple recente ar putea fi edificatoare:
Pe 20 martie, în Germania, la Kassel, peste 20 de mii de oameni au ieșit în stradă sub motto-ul „oamenii liberi din Kassel- drepturi de bază și democrație” pentru a-și manifesta nemulțumirea față de restricțiile din această țară.
Protestatarii nu au purtat măști, iar unii dintre aceștia au folosit sloganul „Noi suntem poporul”, asociat cu protestele din Germania de Est din 1989 care au precedat căderea comunismului.
Potrivit presei locale, în spatele mitingului s-ar fi aflat o organizație pe nume Querdenker, un termen care desemnează pe cineva care nu are „o gândire conformistă”.
Protestatarii au încercat să spargă cordoanele formate de forțele de ordine, iar acestea au răspuns cu tunuri cu apă și spray-uri cu piper. De asemenea, în timpul protestului s-au manifestat și atacuri verbale la adresa presei mainstream și a unor jurnaliști. În Germania de la începutul acestui an au avut loc mai multe proteste.
În Olanda, pe 14 martie, polițiștii din Haga au trebuit să folosească tunuri cu apă pentru a împrăștia peste 2000 de manifestanți anti-lockdown și anti-guvern. Transportul în comun a fost suspendat pentru o perioadă pentru a preveni sosirea și altor protestatari.
În ianuarie, în Olanda au fost proteste și mai mari, cu sute de persoane arestate și mașini incendiate în Amsterdam, Rotterdam, Eindhoven.
Proteste au fost și în Finlanda, pe 20 martie. Peste 400 de persoane, considerate „corona sceptice” au participat la un miting în Helsinki. Manifestanții nu au respectat regulile (în Finlanda sunt interzise manifestările care depășesc 6 persoane). Poliția nu a intervenit, deși și acolo au existat voci care au criticat acest lucru.
În Austria, peste 1000 de persoane au participat la demonstrații împotriva măsurilor guvernamentale, lângă stația centrală din Viena. Poliția a arestat câțiva protestatari care nu purtau măști.
Până și în liniștita Elveție, peste 5000 de oameni au mărșăluit într-un oraș de lângă Basel, fără să poarte măști și cu bannere pe care erau sloganuri precum „vaccinarea ucide”.
În Marea Britanie au avut loc, de asemenea, proteste cu mii de participanți.
Protestele din ultimele două zile din România au adunat mii de oameni în mai multe localități (70, după cum spune Jandarmeria română) și s-au soldat cu peste 650 de amenzi (întrebarea este câte dintre acestea vor fi și plătite în realitate). De asemenea, mai multe persoane au fost reținute în București pentru că au aruncat cu pietre și sticle în jandarmi.
Manifestări violente sau aberante s-au semnalat și în alte orașe, cum ar fi de pildă la Bacău unde unii protestatari le-au strigat medicilor sub geamurile spitalului „asasinii”. Sau la Timișoara unde primarul Dominic Fritz a fost jignit cu mesaje xenofobe.
Imagine de la protestul din București
Sunt manifestările din România diferite de ceea ce se întâmplă prin alte orașe europene în această perioadă? Am stat de vorbă despre acest subiect cu analistul politic Radu Magdin.
”Nu suntem toți egali în această criză”
La protestele din România, am putut remarca o masă eterogenă de protestatari: oameni afiliați formațiunii radicale AUR, așa-ziși activiști anti-sistem, oamenii anti-vaccinare, conspiraționiști, dar și angajați din HORECA, afectați economic de măsurile guvernamentale din ultimul an, membri ai galeriilor de fotbal etc. Se regăsesc aceste categorii și în protestele din Germania, Austria, Olanda, Finlanda etc?
Radu Magdin: Caracterul eclectic al protestelor anti-pandemie poate fi identificat nu doar în România, ci și în alte țări din UE sau în America. Nu suntem toți egali în această criză, pandemia nu este un mare egalizator, iar COVID-19 a afectat societățile în moduri diferite, de multe ori dictate de caracteristici socio-economice.
În mare parte, pandemia accelerează unele fenomene pe care le vedeam în societate și în politică. Pentru unii, contextul pandemic este o nouă oportunitate de creștere politică, de exploatare a discursului izolaționist, anti-putere, anti-experți, naționalist și protecționist - nu e deci de mirare că partidele populiste și naționaliste, inclusiv la noi, se agită foarte tare în aceste zile.
La fel, conspiraționiștii și anti-vacciniștii caută să profite de situație pentru a-și valida agenda, mizând pe incertitudinea și neîncrederea care se instalează tot mai mult.
Alții sunt în mod real atinși de efectele economice ale pandemiei și își pun problema zilei de mâine, pentru că veniturile le sunt afectate de restricții. M-aș feri, ținând cont de această eterogenitate, să identific un mesaj unic al protestelor - mai important este să vedem întregul repertoriu.
Sunt grupuri care, dincolo de opoziția față de diferitele aspecte ale pandemiei și măsurile guvernamentale, nu au foarte multe lucruri în comun. Este cazul atât în România, cât și în UE și SUA.
Care credeți că este principala deosebire între protestele din România și cele din alte țări?
Aspectele structurale și capacitatea instituțională. Suntem o țară cu încredere interpersonală foarte scăzută, suntem o țară în care foarte puține instituții se bucură de încredere.
Dacă adăugăm aici capacitatea instituțională redusă și prezența unui stat slab, extrem de ineficient, care furnizează servicii proaste și care numai echitabil nu este, atunci vedem de ce, la fiecare criză mai semnificativă, putem avea o explozie socială.
Mecanismele noastre de reziliență sunt mai degrabă întâmplătoare și individuale decât cultivate sistematic.
În mod cert, nici polarizarea politică din ultimii ani nu a ajutat. Slaba legitimitate a politicului creează de asemenea spațiul pentru mișcări de protest. Într-un fel, protestele au devenit forma noastră colectivă de a spera la ceva mai bun, chiar dacă este o doză mare de iraționalitate aici.
Schimbările adevărate necesită muncă, persistență, un plan, decizii și politici publice.
De ce credeți că în unele țări, precum Franța, protestele anti-mască sunt mai puțin vizibile (deși există, mai mult pe rețelele sociale decât în stradă), comparativ cu Germania, de exemplu?
N-a existat o abordare unitară a pandemiei, fiecare a căutat soluții care să se adapteze specificului național și evoluțiilor pandemice.
În Franța, spațiul public este unul în general mult mai contestat, am văzut și în timpul președinției lui Macron protestele vestelor galbene - sindicatele, societatea civilă sunt în mod constant pe străzi pentru a vorbi de drepturi economice și sociale.
Pandemia a adus schimbări și limitări, dar nu a fost un moment de ruptură. Germania are o altă cultură politică; în plus, acolo avem din nou o mare coaliție, deci spațiu mai puțin pentru politizare în stradă pe temele mari - acolo vedem mai degrabă grupuri marginale, extremă dreaptă căutând să se profileze ca alternativă.
Protestatar anti-lockdown din Bradford, Marea Britanie, încătușat de poliție. FOTO: Ioannis Alexopoulos/LNP/ Profimedia
În România se vorbește foarte mult despre „proasta comunicare a guvernului” care este văzută vinovată de apariția acestor manifestări. S-a invocat exemplul măsurii închiderii magazinelor la ora 18, care nu ar fi fost bine explicată populației. Măsuri similare există și în alte state. Credeți că de „proastă comunicare” este vorba și în alte țări occidentale unde au loc proteste?
Comunicarea este doar o mică parte din problemă, ne-am învățat ca totul să fie despre comunicare, despre formă. Dar ce ne facem dacă problema este de fond? Dacă oamenii nu au încredere în purtătorii de mesaj, mesajul poate fi unul foarte bine, dar tot ineficient rămâne.
Mi se pare că operăm cu o înțelegere foarte rudimentară a persuasiunii, oamenii nu pot fi schimbați peste noapte, trebuie plecat de la bias-urile și prejudecățile pe care le au.
Percepția publică în România este că autoritățile nu sunt coordonate, că nu au un plan, că nu știu ce vor, că ne mint, că nu ne înțeleg și vor să ne prostească. Nu poți schimba doar din comunicare această percepție.
Dacă un ministru anunță astăzi un lucru și mâine altul, dacă un minister nu se înțelege cu un altul, atunci încrederea, și așa puțină, are de suferit. Eu aș insista pe mai multă coordonare și pe mai multă unitate în comunicare, inclusiv prin explicarea zonelor unde lucrurile sunt neclare.
Trebuie renunțat la atitudinea „noi știm mai bine", paternalistă și falimentară în a genera încredere publică.
Noi am avut dezbateri despre publicarea datelor, dar nu avem date și analize care să ne spună dacă o măsură e bună. Crizele sunt momente în care se poate inova în politica publică, se pot testa intervenții pilot, se poate merge mai mult pe date și mai puțin pe instinct.
„Propaganda amplifică, dar vulnerabilitățile au cauze interne”
Există vreun stat UE pe care l-ați putea da exemplu în ceea ce privește relația construită cu cetățenii astfel încât măsurile restrictive să fie mai bine acceptate/ asimilate de cetățeni?
Nu aș identifica un stat anume, dar aș sublinia capacitatea de dialog a liderilor și onestitatea față de public, inclusiv atunci când greșesc. Am avut un exemplu săptămâna trecută cu Angela Merkel. La fel, președintele Macron și-a asumat măsurile ieșind și comunicând deschis, chiar dacă anul viitor are alegeri.
Aș mai scoate în evidență ambiția SUA legată de vaccinare după instalarea președintelui Biden - chiar e nevoie de ținte clare și mobilizare pentru a depăși această situație.
Pe o scară de la 1 la 10, în ce măsură credeți că a contribuit propaganda și dezinformarea (din Rusia, China etc) pentru apariția acestor mișcări de protest? Și care este punctul sensibil pe care cei din spatele dezinformării îl pot specula pentru a genera/ amplifica mișcări de protest în UE?
Propaganda amplifică, dar vulnerabilitățile au cauze interne. Eu mă uit în primul rând la tot felul de antreprenori politici care sunt capabili să facă orice pentru a-și crește cota și la cum sunt insistent cultivați în anumite zone media.
Aici e o sursă majoră de îngrijorare. Polarizarea poate crește și a crescut în pandemie, iar aici văd eu rolul liderilor politici, de a veni cu decizii care să le facă viața mai ușoară inclusiv celor rămași în urmă. Răspunsul economic va fi unul foarte important pentru a reduce tensiunile sociale.
Credeți că protestele se vor amplifica în perioada următoare în țările din UE? Dar în România?
Cred că totul depinde de capacitatea de vaccinare și de empatia și hotărârea liderilor. Dacă se transmite bine ideea că există un plan și că există solidaritate, atunci protestele vor fi unele marginale.
14
11
