Primarul Capitalei Nicușor Dan a precizat că a dispus suplimentarea mijloacelor de transport la suprafață, astfel încât deplasarea bucureștenilor să fie cât mai puțin afectată de greva de la metrou pe care o consideră un ”abuz”.

Nicușor Dan Foto: PMB

”În condițiile grevei de la metrou din această dimineață, ADITPBI prin STB a suplimentat mijloacele de transport la suprafață, astfel încât deplasarea bucureștenilor să fie cât mai puțin afectată. Sper că Metrorex și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii vor avea un dialog rapid și productiv, iar circulația cu metroul va fi reluată chiar azi. Înțeleg dacă există nemulțumiri ale angajaților de la Metrorex, dar bucureștenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist”, a precizat edilul, pe Facebook.

Circulația metrourilor este blocată vineri dimineață din cauza unui protest spontan al sindicaliștilor, care au coborât în tunel, la stația Piața Unirii, pe calea de rulare, și au împiedicat pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri. Conform Metrorex, deși afirmă că au o listă de revendicări, sindicaliștii au refuzat orice dialog. Sindicaliștii s-au așezat pe șine și scandează ”Demisia!”.

Protestul are loc la o zi după ce conducerea Metrorex a dat ca termen limită data de 2 aprilie pentru eliberarea spațiilor comerciale de la metrou, deținute de firma sindicatului.

Premierul Florin Cîțu a transmis că protestul este ilegal și a cerut ministrului de interne să ia măsuri.