Ana Munteanu, consilier în Consiliul Local Timișoara, a fost suspendat din partid pentru un an, după ce săptămâna trecută a descins cu jandarmii într-un restaurant din oraș, pentru a verifica respectarea măsurilor de carantinare, iar demersul său a provocat reacții aprinse în spațiul public.

HotNews.roFoto: Hotnews

Biroul Judeţean (BJ) al USR Timiş, întrunit joi seara, a adoptat cu unanimitate de voturi suspendarea consilierului local Ana Munteanu din calitatea de membru al partidului, pentru un an, scrie Agerpres.

Sancţiunea vine ca urmare a implicării acesteia într-un incident care a avut loc săptămâna trecută, când Ana Munteanu a descins, alături de forţele de ordine, într-un restaurant, pentru a verifica respectarea măsurilor de carantinare.

  • "Condamnăm cu fermitate violenţa verbală din mediul online, elementele de limbaj suburban şi ameninţările proferate la adresa colegei noastre în urma întâmplărilor de sâmbătă, 20 martie. Indiferent de greşelile pe care le-a făcut, nimeni nu merită să fie supus unui astfel de tratament. Condamnăm, de asemenea, ştirile false fabricate şi promovate în jurul acestui subiect.
  • În special pe cele care relativizează suferinţa victimelor regimului comunist. Considerăm că societatea, în ansamblul ei, are nevoie să respingă astfel de practici şi să încurajeze propagarea adevărului. Ştirile false sunt un flagel al lumii moderne, iar el trebuie combătut în toate formele sale'', arată USR Timiş, într-un mesaj postat pe Facebook.

Potrivit USR Timiș, Ana Munteanu ''a făcut o eroare de judecată şi a acţionat într-o manieră neinspirată şi inadecvată poziţiei de consilier local''.

  • ''Rolul ei, ca membru al Consiliului Local Timişoara, nu este să încerce să se substituie instituţiilor executive ale statului. Există organe competente pentru a urmări şi a sancţiona încălcarea regulilor. Trebuie să apelăm la acestea ori de câte ori aflăm de o nerespectare a prevederilor legale şi să avem încredere că ele vor acţiona potrivit legii.
  • Întrucât modul în care colega noastră a înţeles să acţioneze nu reflectă voinţa noastră, ca organizaţie, şi nici valorile pe care USR le promovează, s-a hotărât suspendarea Anei Munteanu din calitatea de membru al partidului pentru un an de zile, începând cu data de 26 martie, cu titlu de sancţiune.
  • Îi îndemnăm, în continuare, pe toţi cetăţenii să respecte regulile de distanţare socială, restricţiile de circulaţie aflate în vigoare din cauza pandemiei şi să se vaccineze cât mai curând. Ţine de noi toţi să trecem cu bine peste aceste momente grele, dar o putem face doar împreună, ca o comunitate", mai spun reprezentanţii USR Timiş.

Ana Munteanu s-a filmat în timp ce mergea cu jandarmii într-un restaurant al unui hotel din zona centrală a Timişoarei şi explica faptul că patronul locaţiei ar fi încălcat măsurile restrictive impuse de carantină.