Liber la slujba de Paște. Circulația va fi permisă între orele 20.00-02.00 - decizie a Guvernului

de I.H.     HotNews.ro
Joi, 25 martie 2021, 20:58 Actualitate | Esenţial


Slujba de Inviere
Foto: Agerpres
Circulația va fi permisă în noaptea de Paște până la ora 02.00, astfel încât oamenii să poată merge la slujba de Înviere, a decis joi Guvernul.
Potrivit Hotărârii de Guvern, adoptate la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă circulația între orele 20.00-02.00 pentru participarea la slujbele de Paștele catolic.

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că aceleași reguli vor fi aplicate și pentru Paștele ortodox, care se sărbătorește în 2 mai, dar aceste reglementări nu au fost cuprinse în această hotărâre de guvern, urmând să fie adoptat un alt act normativ, înaintea Paștelui.

"Nu se pune nicio discuție de a limita participarea la slujba de Paște. Ora 02.00, ora 03.00, se va discuta când vom da hotărârea de guvern, dar nu se pune problema ca oamenii să nu meargă la slujbă", a spus Arafat.

De asemenea, actul normativ adoptat joi prevede că sâmbătă și duminică (26,27 martie) se va permite circulația până la ora 22.00 pentru sărbătoarea Pesah.

În acest an, Paștele catolic este în 4 aprilie, iar Paștele ortodox, în 2 mai.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2130 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Adica (Vineri, 26 martie 2021, 11:22)

    sorance2000 [utilizator]

    aceasi placa orchestrata, ingustarea spatiului temporal = inghesuiala, deci inversul logic de cum ar trebui sa fie.
  • 0 (0 voturi)    
    Cred ca oficialii nu stiu cat dureaza slujba... (Vineri, 26 martie 2021, 12:32)

    luciannn [utilizator]

    Slujba ortodoxa de Paste dureaza pana la 4-5 dimineata. Nu se termina dupa ce se ia lumina la miezul noptii...

    Cand majoritatea oamenilor dorm, preotii, arhiereii inca se mai roaga pentru cei dintai, care poate au fost doar sa ia lumina la 12 noaptea sau n-au fost deloc...
  • 0 (0 voturi)    
    genial (Vineri, 26 martie 2021, 19:45)

    Dan_Nemes [utilizator]

    stat in stat
    Jandarmeria si politia sunt la picioarele infractorilor si interlopilor
    Statul este la comanda bisericii.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by