Porc infectat cu pesta porcină africană, găsit pe marginea unui drum județean

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 24 martie 2021, 13:11 Actualitate | Esenţial


Porci
Foto: sxc.hu
Autorităţile sanitar-veterinare din Botoşani au demarat o anchetă după ce un porc mort, infectat cu pestă porcină africană (PPA), a fost descoperit pe marginea drumului judeţean care asigură legătura între localităţile Cerbu - comuna Copălău şi Dracşani - comuna Suliţa, transmite Agerpres.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Mihai Ţurcanu, a declarat, miercuri, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB), că animalul mort a fost găsit sâmbătă, însă rezultatele care confirmă prezenţa PPA au fost transmise în cursul zilei de marţi.

"Acest porc nu era înregistrat şi nu avea nici măcar urme de aplicare crotalii", a afirmat Ţurcanu.

Oficialul DSVSA susţine că este foarte posibil ca porcul infectat cu PPA să provină dintr-o gospodărie de pe raza localităţii Cerbu. El a precizat că DSVSA va forma 12 echipe de control care vor verifica, începând de joi, toate gospodăriile populaţiei din satul Cerbu şi apoi din satul Dracşani.

Membrii CLCB au adoptat un plan de măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii atât în zona de protecţie, care include comunele Copălău şi Suliţa, cât şi în zona de supraveghere. Una dintre măsuri prevede interdicţia circulaţiei tuturor speciilor de animale pe o perioadă de şapte zile, iar a porcilor pe o perioadă de 45 de zile.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















609 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    oare... (Miercuri, 24 martie 2021, 13:18)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... de la ce partid era?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by