Cei doi falși stomatologi din București au fost reținuți, a anunțat marți seară Poliția Capitalei. Potrivit anchetatorilor, cei doi, o femeie și un bărbat, au profesat ca medic stomatolog într-un cabinet din București, în perioada 2017-2021, fără a avea drept de liberă practică.

Cei doi au fost audiați la sediul Serviciului Investigații Criminale din Poliția Capitalei, alături de alte persoane, iar la finalul audierilor au fost reținuți.

Polițiștii din Capitală au făcut marți percheziții la sediul unui cabinet stomatologic neautorizat, într-un dosar penal care vizează infracțiuni de înșelăciune și exercitare fără drept a unei profesii.

Potrivit anchetatorilor, fără a avea drept de liberă practică, o femeie și un bărbat au profesat ca medic stomatolog într-un cabinet din București, în perioada 2017-2021.

Conform Poliției Capitalei, sunt vizate, de asemenea, infracțiuni privind vătămarea corporală din culpă, fals material în înscrisuri oficiale, falsificarea de instrumente oficiale și folosirea instrumentelor false.

Anchetatorii spun că cele două persoane, o femeie și un bărbat, ar fi exercitat, în perioada 2017-2021, într-un cabinet stomatologic neautorizat din București, profesia de medic stomatolog. Astfel, ar fi indus în eroare pacienții, fiind produse vătămări corporale, precum și un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei. De asemenea, a reieșit faptul, ca fără drept, cele două persoane ar fi eliberat și rețete pentru tratamente medicale.