Ministerul Muncii are în lucru două proiecte de ordonanțe de urgență privind reglementarea semnăturii electronice în contractele de muncă, astfel încât această procedură să devină treptat o regulă, precum și flexibilizarea telemuncii, a anunțat marți seară, Raluca Turcan, la finalul unei întâlniri cu reprezentanții patronatelor.

Ea spune că, pentru a simplifica relațiile de muncă în contextul pandemiei, Ministerul Muncii are deja în lucru două proiecte de ordonanțe de urgență privind:
- Reglementarea semnăturii electronice în contractele de muncă, astfel încât această procedură să devină treptat o regulă;
- Flexibilizarea telemuncii, în contextul în care, potrivit datelor deținute de patronate, aproximativ 30% dintre angajați sunt acum în telemuncă.
Turcan mai susține că va fi elaborat un nou set de măsuri active pentru a crește ocuparea, între acestea fiind incluse:
- Reglementarea muncilor casnice;
- Prelungirea măsurilor active destinate sezonierilor;
- Măsuri active destinate tinerilor, persoanelor aflate în șomaj, măsuri de sprijin pentru companiile mici sau pentru cele din anumite domenii de activitate.