Valeriu Gheorghiță: Spre sfârștiul lunii aprilie vom începe vaccinarea și în cabinetele medicilor de familie cu vaccinul Johnson&Johnson și, probabil, AstraZeneca

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 22 martie 2021, 9:07 Actualitate | Esenţial


Vaccinul Johnson & Johnson
Foto: Bruce Cotler / Zuma Press / Profimedia
Spre sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai va începe vaccinarea și în cabinetele medicilor de familie, a declarat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare antiCOVID, la Digi24. Va fi folosit vaccinul Johnson&Johnson și, posibil, și cel de la AstraZeneca. Oficial mai spune că e optimist că, până la sfârșitul verii, vom ajunge la imunizarea colectivă.

”Cred că spre sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, vom începe vaccinarea și în cabinetele medicilor de familie, în mod deosebit cu vaccin de la Johnson&Johnson și foarte probabil și AstraZeneca, fără să mai existe posibilitatea de programare în platformă. Medicii de familie își vor evalua persoanele pe care le au în evidență și le vor programa”, a spus Valeriu Gheorghiță.

El a precizat că vaccinul Johnson&Johnson este recomandat tuturor persoanelor cu vârste peste 18 ani. „Din punct de vedere organizatoric, este un vaccin care se pretează mai bine pentru a merge cu centre mobile de vaccinare sau în centre de tip drive-through sau, de asemenea, pentru echipe mobile sau în localități din mediul rural”, a adăugat el.

Gheorghiță spune că e optimist că, până la sfârșitul verii, vom ajunge la imunizarea colectivă, chiar dacă entuziasmul oamenilor față de vaccin va mai scădea. „E o situație pe care o anticipam. Până la un anumit punct, oamenii vin în centrele de vaccinare. După un anumit punct, oamenii nu se mai deplasează, pentru că se vaccinează procentul de persoane care își doreau foarte tare vaccinul, rămân ulterior cei care nu sunt convinși și cei care ar vrea, dar nu pot să ajungă. Și atunci preferă să aștepte sau pur și simplu renunță”, a spus el.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1819 vizualizari

  • 0 (6 voturi)    
    Listele de asteptare (Luni, 22 martie 2021, 10:30)

    titelu [utilizator]

    Absolut deplorabil modul cum s-au implementat aceste liste. Practic vorbind, dacă ești din categoria a 3-a poți să aștepți la infinit să-ți vină rândul, atâta vreme cât tot cei din ctaegoriile 1 și 2 intră în față.
    La ce bun? Din acest considerent, am hotărât să nu mă vaccinez, deși chiar îmi doream acest lucru.
    • -1 (1 vot)    
      Siiigur (Luni, 22 martie 2021, 10:58)

      cineva123 [utilizator] i-a raspuns lui titelu

      "concern troll"
      • 0 (2 voturi)    
        Te rog uită-te pe date (Luni, 22 martie 2021, 14:07)

        titelu [utilizator] i-a raspuns lui cineva123

        Din păcate efectul acestor liste a fost scăderea dozelor administrate. De ce? Păi pentru că se țin indisponibile locurile elibrate.
        Părerea mea este că în etapa a 3-a prioritatea trebuia să fie vaccinarea a cât mai multor oameni, nu așteptarea pe liste cu blocarea locurilor libere.
        De unde chestia asta cu troll?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by