Nivelul poluării este foarte ridicat luni dimineață în București, cu majoritatea senzorilor platformei airlive.ro la 100 în toate zonele Capitalei. Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu, în localitățile din apropierea Capitalei, localnicii au incendiat cauciucuri, duminică seară, pentru a sărbători intrarea în postul Paștelui. "Recomand bucureștenilor să nu aerisească apartamentele în dimineața asta, o pot face către prânz”, a declarat șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu.

HotNews.roFoto: Hotnews

Niveluri foarte ridicate se înregistrează în zonele Moșilor, Universitate, Piața Sudului, Băneasa Nord. Libertății, Expoziției, Luica, Bragadiru, Pallady, Prelungirea Ghencea, Fizicienilor, Camil Ressu, Piața Valea Ialomiței, Piața Drumul Taberei, Bd. Timișoara, Basarabia, Parcul Păcii, Piața Veteranilor, Leu, Pasajul Lujerului, Pantelimon, Plevnei, Piața Crângași, Giulești, Doamna Ghica, Lacul Tei, bd. Constructorilor, Mihalache, Aerogării, scrie Mediafax.

"Aerul este foarte poluat aici! Evită plimbările și exercițiile fizice în aer liber! Cele mai afectate persoane sunt copiii, persoanele în vârstă și cele care suferă de afecțiuni respiratorii!”, recomandă platforma.

Șeful Gărzii de Mediu: Au fost identificate zeci de focare, incendii cu anvelope

Garda Națională de Mediu a postat pe Facebook imagini din județul Ilfov, unde autoritățile au intervenit duminică seară după ce oamenii au aprins cauciucuri înainte de începerea postului Paștelui.

"S-a risipit și ceața neagră și petrecăreții, cu sutele, au întrat în case. Din păcate, mirosul puternic înca persistă, cu toate ca focurile au fost stinse”, au scris reprezentanții Gărzii de Mediu.

Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat luni dimineață, la Digi24, că cele mai frecvente focare de poluare au fost în localitățile Vidra, Măgurele și în special în Sintești.

"Ne raportăm la valorile maxime admise pentru o zi de PM10 și PM2,5, particule aflate în suspensie în aer. Valorile au fost foarte mari aseară, s-a ajuns la de peste zece ori valoarea maximă admisă. Noi am lăsat zona liberă când ne-am retras și nu mai existau focare importante”.

Potrivit acestuia, au fost incendii în care au ars și câte 20 de anvelope de autoturisme.

"Am intervenit cu echipajele Gărzii de mediu, Jandarmerie, Poliție. A fost o muncă destul de grea să identificăm câteva zeci de focare. Pompierii ne-au ajutat foarte mult să stingem, iar unde a fost mai greu am rugat și populația să stingă aceste focare. Urmează să fie date amenzi, au fost verificate persoane de la fața locului.

(...) În dimineața asta recomand bucureștenilor să nu aerisească apartamentele, o pot face către prânz”, a declarat Berceanu.