Vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans admite că s-au făcut greșeli în strategia UE de vaccinare
"Este adevărat că s-au făcut greşeli în comandarea vaccinurilor la Bruxelles şi în statele membre", a spus Timmermans într-un interviu pentru cotidianul german Tagesspiegel publicat duminică.
"Sunt gata să fac un bilanţ la sfârşitul pandemiei, când vom putea vedea ce am făcut greşit şi ce am făcut corect", a mai spus el. Oricum, primul lucru care trebuie făcut este să asigurăm ca "toţi din UE să primească vaccin", a adăugat Timmermans.
O abordare europeană este "de asemenea în interesul statelor membre mai bogate", precum Germania, a admis în interviu şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Comisia Europeană a comandat în total cel puţin 1,4 miliarde de doze din patru vaccinuri împotriva noului tip de coronavirus aprobate pe teritoriul UE, număr care teoretic este mai mult decât suficient pentru cei circa 450 de milioane de locuitori ai blocului comunitar.
Însă, Comisia Europeană este criticată pentru abordarea ei ezitantă şi erorile strategice în comandarea vaccinurilor. De asemenea, distribuirea dozelor de vaccin printre ţările membre este considerată nedreaptă de unele ţări membre ale blocului comunitar.
Cinci lideri de state UE au făcut apel sâmbătă la organizarea de convorbiri la nivel înalt în blocul comunitar pentru a asigura distribuţia echitabilă a dozelor de vaccin împotriva coronavirusului, afirmând că actualul sistem ar crea "disparităţi uriaşe" între statele membre până în vară.
Şefii de guvern din Austria, Bulgaria, Letonia, Slovenia şi Republica Cehă au afirmat într-o scrisoare către oficialii UE că actualul sistem "va continua să creeze şi să exacerbeze disparităţi uriaşe între statele membre până în vară, când unele vor putea să ajungă la imunitatea de turmă în câteva săptămâni, în timp ce altele vor rămâne mult în urmă".
Scrisoarea, adresată preşedintelui Consiliului European Charles Michel şi preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, face apel la oficialii UE "să organizeze o discuţie despre această chestiune importantă în rândul liderilor cât de curând posibil".

VIDEO Criza din Coaliție, săptămâna a doua. Orban: Cine atacă premierul trebuie să plece acasă /Cîțu: Le aduc aminte colegilor din coaliție că au de făcut o nominalizare pentru Ministerul Sănătății
Cercetătorii au descoperit cele mai precise informații de până acum privind emisiile radio rapide
INTERVIU Cum vede educația o elevă româncă admisă la Oxford. Mara Pîndaru: Trebuie introdusă mai mult tehnologia în procesul de învățare / Care este principala problema a sistemului de învățământ din România
O istorie a frigului extrem, din aprilie până în iunie - Ninsori, ger și îngheț în România ultimilor 100 de ani
2. "Sunt gata să fac un bilanţ la sfârşitul pandemiei, când vom putea vedea ce am făcut greşit şi ce am făcut corect". Vezi, nu uita sa-i intrebi si pe morti ce parere au despre lipsa vaccinului!
3. "Şefii de guvern din Austria, Bulgaria, Letonia, Slovenia şi Republica Cehă au afirmat într-o scrisoare către oficialii UE că actualul sistem "va continua să creeze şi să exacerbeze disparităţi uriaşe între statele membre până în vară." Aha, numai in Ro. a venit primavara, iar la vara va fi cald!!
la nivel mondial nu se vrea trecerea usoara peste covid, 8-9 luni se luptau pe net al cui medicament e mai bun, de vaccin nimic... au “aparut” vaccinuri si de vreo 6 luni se dau in gura care mai decare cu vaccinul lui... de un medicament adevarat nu mai vorbeste nimeni... pfizer/moderna/astra erau tari cand vaccinurile din asia erau bagate in cacao, acum a mai aparut un vaccin “corect” de la Jo&Jo si ... astra nu mai e vaccin corect, este unul asiatic... si nu mai incape in car, banii sunt putini si se pastreaza mai bine la P, M, JoJo acasa...