Deputatul USR Emanuel Ungureanu spune că a fost vaccinat cu o doză din lotul AstraZeneca care a ridicat probleme și susține că se simte foarte bine și abia așteaptă rapelul. Deputatul mai spune că nu e cazul să ”ne panicăm”.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Să nu ne panicăm. După isteria declanșată de anunțul care face referire la un așa zis lot periculos de vaccinuri AstraZeneca compromise, cu numărul ABV2856, țin să vă anunț că m-am vaccinat și eu cu o doză din același lot și sunt foarte bine. Aveți dovada atașată. Aștept cu nerăbdare să mă vaccinez și cu a doua doză. Înțeleg precauțiile de la nivel european, dar, să nu exagerăm. Sănătate!”, a scris deputatul pe Facebook.

România a primit 81.600 de doze de vaccin din lotul AstraZeneca ABV 2856 oprit de la utilizare în Italia și au fost folosite 77.049 de doze. Restul de peste 4.200 de doze au fost carantinate temporar, ca măsură de extremă precauţie, până la finalizarea evaluării Agenţiei Europene a Medicamentului, a anunțat joi seară Comitetul de coordonare a vaccinării.