Mai mulți polițiști și vameși din Constanța sunt suspectați de DIICOT că au făcut parte dintr-o grupare care a introdus în România, prin sustragere de la controlul vamal, aproximativ 585.620 de parfumuri contrafăcute în valoare de 25 de milioane de euro. Parfumurile au fost aduse în țară prin operaţiuni de import aparent legale, având ca obiect declarat cuptoare electrice provenite din Turcia. Liderii grupării ar fi dat mită peste 500.000 de dolari americani, "taxa" fiind de aproximativ 1 dolar pentru fiecare parfum introdus în țară prin contrabandă, plus o sumă fixă de 30.000 de dolari.

DIICOTFoto: Agerpres

Potrivit DIICOT, procurori de la structura centrală și ofițeri de poliție judiciară au făcut joi 57 percheziții domiciliare în București și în județele Cluj, Constanța, Bacău, Vrancea și Ilfov. Ancheta vizează destructurarea unui grup infracțional organizat suspectat de contrabandă, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare în formă continuată şi folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. De asemenea, concomitent, în Franța și Italia au fost făcute două percheziții domiciliare.

Procurorii DIICOT spun că în perioada mai 2020 - februarie 2021 în Constanța şi București a funcționat o grupare cu ramificații internaționale, specializată în contrabandă. Grupul infracțional era format din cetățeni turci și mai mulți cetățeni români, printre care și un comisar șef de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, un agent șef principal de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, un inspector vamal din cadrul DGFP Galați - Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud și doi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța.

Cum erau aduse în țară parfumurile contrafăcute

Astfel, liderii grupării au introdus în România, prin sustragere de la controlul vamal, 585.620 de parfumuri purtând însemnele unor brand-uri de lux. Parfumurile erau ascunse în containere, prin metoda „capac”, și erau aduse în țară prin operaţiuni de import aparent legale, având ca obiect declarat cuptoare electrice provenite din Turcia.

Operațiunile de import prin care erau mascate actele de contrabandă au fost derulate în numele unor societăți comerciale, în baza unor declarații vamale de import, ce au fost depuse la Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud.

Introducerea în țară a produselor contrafăcute s-a realizat în baza înțelegerii prealabile stabilite de către cetățenii turci cu doi inspectori vamali care au asigurat controale necorespunzătoare, astfel încât să nu fie semnalate produsele ascunse în interiorul containerelor, spun procurorii. Totodată, gruparea a beneficiat și de sprijinul unui declarant vamal care a dus la îndeplinire formalitățile vamale în mod necorespunzător, fără a informa conducerea biroului vamal cu privire la produsele neevidențiate în documentele vamale.

În sprijinul grupării au fost cooptați și un agent șef principal de poliție în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, împreună cu fratele acestuia, comisar șef de poliție în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care au asigurat permisiunea derulării operațiunilor de contrabandă, fără a lua, potrivit competenței, măsurile corespunzătoare pentru combaterea acestora și, totodată, au oferit garanția efectuării în condiții de siguranță a acestor operațiuni, prin utilizarea sistemului relaţional deţinut în mediul lucrătorilor din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, prin prisma atribuțiilor de serviciu și a prerogativelor conferite de funcțiile deținute, în scopul monitorizării procedurii de vămuire şi control al operaţiunilor de import al mărfurilor vizate, mai arată DIICOT.

Mită de peste 500.000 de dolari

Pentru obținerea sprijinului acestor funcționari, liderii grupării au promis, iar după obținerea liberului de vamă pentru fiecare dintre operațiunile de import au oferit mită suma totală de 489.000 de dolari americani, sumă ce reprezenta aproximativ 1 dolar pentru fiecare dintre cele 460.820 de parfumuri contrafăcute introduse prin contrabandă, plus suma fixă de 30.000 de dolari, oferită pentru un transport ce conținea 124.800 de parfumuri de mici dimensiuni.

Produsele de contrabandă au fost distribuite către clienți din România și din alte țări ale Uniunii Europene, valoarea acestora, în cazul comercializării ca parfumuri de marcă, fiind estimată la aproximativ 25 de milioane de euro.

La sediul DIICOT vor fi duse la audieri 40 de persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DCCO, al inspectorilor din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice și al polițiștilor din cadrul INTERPOL.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.