Demersul ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu de a publica datele privind situația COVID este corect pe fond, dar trebuie să existe unele avize, a susținut la RFI preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, fostul ministru Nelu Tătaru, care a precizat că Vlad Voiculescu va fi chemat la audieri în Parlament, dacă Guvernul nu lămureşte această problemă. Întrebat despre demersul ministrului Vlad Voiculescu de a publica aceste date, Nelu Tătaru a spus că se pleacă de la principiul că populația trebuie să fie informată, "numai că fiecare informație trebuie să fie asumată, avizată și corectă". El a mai comentat că, pe fond, demersul este corect.
"Nu știu, nu am cunoștință în acest moment dacă acele informații care au ajuns către populație au fost avizate de structuri sau nu, cred că aici este treaba Guvernului și a premierului să evalueze sau să verifice. Dar mă reîntorc, este absolut necesar, atât pentru o informare corectă, ca aceste date să vină și să vină defalcat pe fiecare zonă, după cum și evoluția acestei pandemii o vedem diferită pe fiecare din zonele din țara noastră", a spus fostul ministru.
Chestionat de ce ar fi nevoie de avize atât timp nu este vorba despre date personale, informații din fișele medicale ale pacienților sau de CNP-uri, ci de niște simple statistici, Nelu Tătaru a răspuns: "Acele cifre seci, cum le spuneți dvs. sau statistici nu cred că sunt pe înțelesul populației și nu merg doar să mă gândesc la avize, mă gândesc la a prezenta într-un anumit context fiecare din acele date pe care le-am dat populației. Faptul că am luat o bază de date și am prezentat-o, dacă într-adevăr este așa, mi se pare oarecum ceva brut, pe care încerci să-l prezinți populației, pentru a arăta o transparență. Nu, eu sunt adeptul prezentării unor date într-un context epidemic și pe înțelesul fiecăruia. Dincolo de acest lucru, mă întorc la ce spuneați dvs., la avizarea unor date. Da, avizarea unor date, dacă nu fac atingere către date personale, GDPR-ul sau către anumite zone de vaccinare, să spunem, care reprezintă unități militare sau reprezintă alte structuri care au un anumit regim".
Tătaru a mai spus că Vlad Voiculescu va fi chemat la audieri în Parlament, dacă Guvernul nu lămureşte această problemă: "Este o problemă a Guvernului în acest moment, care trebuie să o rezolve, iar în măsura în care explicațiile date de către Guvern nu vor fi cele care să aducă lămuriri, atunci va fi chemat și domnul Vlad Voiculescu la comisie".
Scandalul publicării datelor despre COVID
Reamintim că luni premierul Cîțu a anunțat că se va autotesiza Corpul de control al Guvernului cu privire la respectarea legislaţiei de către Ministerul Sănătății, după ce săptămâna trecută instituția a publicat, în premieră de la debutul pandemiei, datele legate de numărul de teste COVID făcute în fiecare judeţ și situația vaccinărilor din fiecare centru, a anunțat luni premierul Florin Cîțu.
Medicul militar mai susține că, în opinia sa și a specialiștilor, aceste date trebuie validate "înainte de a fi puse în mediul online", pentru că pot fi "erori de selectare" în centrele de vaccinare și pot apărea ”interpretări eronate”.
Marți, premierul a revenit cu precizări pe Facebook.
Florin Cîțu a vorbit despre "un ipotetic control care s-ar putea face la Ministerul Sănătății”.El spune că susține transparentizarea informațiilor de către toate autoritățile statului, însă aceste date trebuie furnizate „corect, legal și cu avizele necesare”. Cîțu se referă la date privind categoria „personalului în activitate din cadrul instituțiilor din sistemul național de apărare națională, ordine publică, securitate națională și al autorității judecătorești, executorii judecătorești, interpreții și traducătorii autorizați de Ministerul Justiției, avocații înscriși în tabloul avocaților, membrii Uniunii Naționale a Notarilor Publici, precum și membrii din România în Parlamentul European”.
60% din vaccinări din primele zile din martie s-au făcut în afara centrelor de vaccinare din platforma oficială
Datele oficiale publicate de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, pe platforma oficială inaugurată pe 5 martie, scot la iveală un sistem paralel de vaccinare, a dezvăluit marți publicația
Buletin de București.Pe lângă centrele oficiale de vaccinare, accesibile în platforma națională și pe care se fac programări, mai există încă de patru ori mai multe centre care nu apar pe platformă – de la spitale, la instituții militare sau ale Ministerului Afacerilor Interne.
O situație făcută pe 5 zile, adică datele care sunt acum accesibile, arată că mai mult de 60% din vaccinări s-au făcut în afara centrelor de vaccinare din platforma oficială. Aproape 80% dintre centrele din București nu apar pe platforma RoVaccinare. Din 48 de centre, doar 11 sunt disponibile pentru programare pe platformă, în timp ce celelalte sunt fie cu circuit închis, fie blocate de Institutul de Sănătate Publică.
Dam ce statistica vrem populatiei, dar bruta ca sa poatta fi disecata ci doar dupa ce o periem noi ca sa vada ca totul e sub control.
Patetic.
Bataie de joc.
De cand nu mai e ministru Tataru are numai iesiri d'astea politicianiste ieftine, pacat, parea mai bun de atat.
ca ai fost ministrul sanatatii vreo 9 luni!
mai bine te-ai auto-chema in parlament sa explici de ai doriti cu buna stiinta sa ascunzi aceste date, desi iti erau solicitate de presa si societatea civila!
povestea cu centrele de vaccinare "speciale" e foarte tragica, si poate delicata, dar numarul de teste defalcat de judete nu are nici o conotatie de siguranta nationala. pe astea de ce nu le-ai facut publice?
PSD=PNL, de ce dracu' mai sunt votati hotii dovediti?
Vlad, mult success cu golanii
Bah, nu mai scapam de astia niciodata ?
Sisteme paralele, auzi...
Nu e suficient ca ne-ati tocat un an de zile cu gripa voastra tampita, acum va vaccinati in paralel.
Doamne ajuta sa ajungem la anticipate, votez AUR cu 10 maini, si le voi sugera sa va alinieze pe toti la zid ca pe Ceausescu, ca sa terminam o data pentru totdeauna cu securistii cu cu comunistii.
Crez ca va fi la fel de mare deziluzia ca USR.
Ăsta de la sănătate publică ceva TOTAL anonim, fără date personale, adică pe româneşte: nu se spune că Gheorghiţă este informator de securitate cu pensie specială, in ideea că nu îl poţi identifica pe Gheorghiţă sub nici o formă.
Chiar nu mai aveţi minte în cap????? Chiar toată administraţia ţării este impânzită de sistemul militar????
Toată aşa zisa asta pandemie în ţară este administrată de armată, ca în nici o altă ţară din Europa.
Este fantastic cât de adânc este înrădăcinată armată şi structurile militare îm administraţia ţării. NU ÎI NORMAL!!!!!!!! Nu se mai dezvoltă nimic cum trebuie, este o inerţie imensă!
Domnu Tătaru, am nevoie de aprobare de la structuri ca să mă pot duce la WC?
nu toate informatiile cu care lucreaza statul roman sunt de interes public, dar pentru cele care sunt nu se pot pune conditii la nivel mai jos de legislatia ordinara. o hotarare, o decizie sau o aprobare/avizare nu poate fi contrara cerintei explicite din legea 544.
ce sa-i faci? reflexele de comunist infect dispar greu...