Primăria Sectorului 4 scoate la licitație proiecte de regenerare urbană în valoare de un miliard de euro
Investițiile vor fi realizate în conformitate cu normele europene, susține primarul sectorului. ”Am lansat în SEAP proceduri de achiziție cu valoare însumată de peste un miliard de euro, ce privesc proiecte de regenerare urbană, așa cum prevede atât conceptul de <<noul Bauhaus euroean>>, cât și proiectul <<Green Deal>>, ambele coordonate de Uniunea Europeană... astfel încât să putem recupera cât mai repede decalajul de dezvoltare pe care Sectorul 4 îl înregistrează față de zona de nord a Bucureștiului”, a precizat, pe Facebook, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Pentru finanțarea proiectelor vor fi folosite sumele puse la dispoziție prin Planul Național de Redresare și Reziliență, dar și fondurile locale și alte surse naționale și europene.

INTERVIU Pentru noi, roboții sunt soluții la probleme. Am învățat cum să primim un refuz și cum să câștigăm încrederea celor care investesc în noi / Doi elevi, despre pasiunea lor
Vaccinarea nu este suficientă. Economist român care locuiește la Londra, despre “lecția britanică”
Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României
Cum și-a petrecut Vlad Voiculescu ziua demiterii din funcția de ministru al Sănătății
Ziua demiterii lui Vlad Voiculescu. Ce le-a explicat Barna colegilor despre discuția cu premierul
Landerul InSight al NASA luptă pentru supraviețuire și va intra în hibernare de urgență
dezbateti!
DE CE S-A PERMIS IN ZONA AUREL PERSU, CONSTRUCTIA DE BLOCURI PE TRASEUL AUTOSTRAZII BUCURESTI-GIURGIU, care trebuia sa descarce C. Brancoveanu in centura??
Era camp liber acum 4-5 ani in zona, la inceputul mandatului...