Femeile și fetele au fost printre cele mai afectate de criza sanitară cu care ne confruntăm de peste un an, iar redresarea societății după pandemie va fi și un test în ceea ce privește drepturile lor și egalitatea de gen, spune președintele Klaus Iohannis într-un mesaj semnat alături de alți oficiali europeni, cu ocazia zilei de 8 martie. ”În timp ce se aflau în fruntea luptei împotriva pandemiei în spitalele și centrele noastre de îngrijire medicală, femeile au fost afectate în mod disproporționat de pandemie, plătind un preț mai mare, atât din punct de vedere economic, cât și social”.

Foto:

Violența domestică și de gen a crescut, femeile au preluat o pondere mai mare din sarcinile gospodăriei, iar cifrele lunare privind șomajul, potrivit Eurostat, arată că, în timp ce rata șomajului în rândul bărbaților a crescut de la 6,2% la 7,1% în decembrie 2020, creșterea în rândul femeilor a fost mai semnificativă, de la 6,7 % la 7,9%.

”În următorii ani, trebuie să reconstruim în bine societățile și economiile noastre. Dacă vrem să evoluăm și să prosperăm în lumea post-COVID-19, avem nevoie de o abordare mai incluzivă, care să pună în valoare toate abilitățile, inclusiv pe cele ale femeilor. Cum vom reuși să facem acest lucru? În primul rând, trebui să depășim dezbaterile ideologice din trecut. Egalitatea dintre femei și bărbați este consacrată de articolul 23 din Carta Drepturilor Fundamentale. Acest drept nu este negociabil. Este unul dintre pilonii fundamentali pe care am construit societățile noastre europene. În al doilea rând, mai mult ca oricând trebuie să construim contextul economic adecvat pentru egalitatea de gen”, se mai arată în editorialul semnat de Iohannis, împreună cu Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, citat de digi24.

În al treilea rând, trebuie intensificate eforturile la nivel internațional. ”Femeile și fetele sunt adesea primele victime ale crizelor, iar pandemia de COVID-19 nu a făcut excepție. Criza de sănătate severă a expus poziția vulnerabilă a fetelor și a femeilor în multe părți ale lumii, în special în statele fragile și în cele afectate de conflicte.(...) Este important că noua administrație americană a revenit, împreună cu noi, în lupta pentru drepturile fetelor și ale femeilor din întreaga lume”.

”Reușita reconstrucției după această criză va depinde de deciziile pe care le vom lua atunci când vom lansa programele de redresare post-COVID-19. Acestea sunt o oportunitate unică pentru a reconstrui mai eficient si mai incluziv, asigurând participarea femeilor în economie și abordând inegalitățile privind veniturile. Dacă vrem să construim reziliență economică pe termen lung după pandemie, trebuie să ținem cont de problemele specifice de gen care au împiedicat femeile să aibă drepturi și șanse egale”, se mai arată în mesaj.

Printre semnatari se mai numără Alexander De Croo, prim-ministrul Belgiei, Kaja Kallas, prim-ministrul Estoniei, Sanna Marin, prim-ministrul Finlandei, Kyriakos Mitsotakis, prim-ministrul Greciei, Micheál Martin, prim-ministrul Irlandei, Xavier Bettel, prim-ministrul Luxemburgului, Pedro Sánchez, prim-ministrul Spaniei, Stefan Löfven, prim-ministrul Suediei. Editorial a fost publicat și în Financial Times, Politico și The Guardian.