Procurorul Adina Florea de la Secția specială, cercetată de Inspecția Judiciară pentru ancheta în cazul Kovesi - surse

de I.H.     HotNews.ro
Miercuri, 3 martie 2021, 21:56 Actualitate | Esenţial


Adina Florea
Foto: Agerpres
Inspecția Judiciară (IJ) a început cercetarea disciplinară a procurorului Adina Florea de la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), pentru exercitarea profesiei cu rea-credință și gravă neglijență în anchetele vizându-i pe fosta șefă a DNA Laura Codruța Koveși si pe procurorul Alfred Savu de la DNA Ploiești, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

Conform surselor citate, Adina Florea a cerut redistribuirea cauzei de la inspectorul IJ care a început cercetarea disciplinară, invocând că soția acestuia este detașată la CSM. Lucrarea a fost deja redistribuită.


Cel care a cerut acest demers a fost procurorul Cristian Ban, vicepreședinte CSM. El a invocat motivarea deciziilor definitive ale instanței supreme, care a respins măsurile de control judiciar dispuse de Adina Florea în cazul fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi și fostului procuror DNA Alfred Savu.

În 3 aprilie 2019, instanța supremă a decis ridicarea măsurii controlului judiciar în cazul fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi, ceea ce a însemnat și ridicarea interdicțiilor, între care cea de a părăsi țara. Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost definitivă.

Măsura controlului judiciar fusese luată de Secția pentru anchetarea magistraților în plină procedură pentru numirea procurorului șef european, iar autoritățile de la Bruxelles au acuzat Guvernul de la București că astfel încearcă să o împiedice pe fosta șefă a DNA să ajungă la conducerea Parchetului European.

Dosarul în care Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secția de investigare a magistraților este cel deschis în urma unui denunț al fostului deputat PSD fugar în Serbia Sebastian Ghiță. El a acuzat-o pe Kovesi că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în țară din Indonezia fostul șef al FNI Nicolae Popa, în 2011. Laura Codruța Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese condamnat definitiv la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI. Secția pentru investigarea faptelor din justiție susținea că Laura Codruța Kovesi ar fi cerut și primit suma de 268.689,36 lei de la Sebastian Ghiță pentru extrădarea lui Nicolae Popa.

Adina Florea a fost procuror șef adjunct al Secției speciale și a fost propusă de trei ori de fostul ministru al Justiției Tudorel Toader pentru șefia DNA, fiind respinsă de președintele Klaus Iohannis.

Adina Florea a câștigat concursul la CSM pentru funcția de procuror-șef al Secției. Lia Savonea, fostul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a avut 7 tentative eșuate de numire a Adinei Florea la șefia secției speciale. Adina Florea s-a retras în 5 decembrie 2019 din procedura de numire.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4360 vizualizari

  • +20 (22 voturi)    
    Adinutza anchetata? (Miercuri, 3 martie 2021, 22:17)

    MisuG [utilizator]

    Nu ma mir ca a ajuns in aceasta postura ci ma mir de intarzierea cu care s-a facut....
    Felicitari Cristian Ban, un om care dovedeste ca are cohones!
    • +5 (5 voturi)    
      se pregateshte (Miercuri, 3 martie 2021, 22:41)

      Dimijoarei_Obt [utilizator] i-a raspuns lui MisuG

      inca o ... pentru poporul roman ! Sa ne fie de bine !
  • +15 (17 voturi)    
    In sfarsit (Miercuri, 3 martie 2021, 22:19)

    Akylas [utilizator]

    La parnaie cu infractorii, fie ei si procurori !!!
  • +7 (11 voturi)    
    Mda (Miercuri, 3 martie 2021, 22:20)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Fac ping-pong, se ancheteaza unul pe altul, se scapa unul pe altul, iar la final cand noi intrebam ce-i cu Justitia, ne arata un sumar cu multe activitati pentru care merita pensiile speciale.

    Dar ceva concret? Cum ar spune to'arashii nostri de pe forum: "niet".

    Inca un episod din serialul "Mircea, fa-te ca lucrezi". Mai devreme citisem articolul despre victoria lui Iliescu impotriva sars2. Asta nu numai ca nu va face puscarie, dar ne va ingropa el pe noi.

    In acest moment singura Justitie care mai exista este cea care amendeaza lumea care cheama Politia pentru diverse actiuni ilegale, dar Militia e mana-n mana cu infractorii (de ex. la taieri ilegale), batrana care vinde patrunjel la colt de strada, daca am dat mauzica mai tare si nu stiu cine e plictisit si se simte deranjat de Rock, chiar daca e sau nu tare si pentru persoanele care nu au "spate" indiferent de "eveniment".

    Ce nu intra in sfera Justitiei este coruptia, violuri, furturi, omoruri, "lupte pe teritorii", adica ceea ce oamenii civilizati numesc "spatiu public" sau "strazi", GIO, evaziuni specifice (de ex. cazinouri care SIGUR sunt 100% cu contabilitate legala si fix firmele mici care sunt sanctionate ca le lipsesc cate 100 de lei sunt alea evazioniste) etc.

    Cat despre sectia asta nazista m-am lamurit. Daca au fost jduecatori sau procurori bine-intentionati, aceasta institutie s-a asigurat ca ii va "convinge" sa stea mai linistiti.

    Indiferent ca maine dispare sau nu aceasta monstruozitate, analog existentei Abramburyka Ekaterina, doar pura existenta si influenta a fost suficienta cat sa distruga orice bien putea sa iasa din respectivul domeniu. Ca e Justitie in cazul nostru sau Educatie in exemplu.

    Intre timp noi iesim ca idiotii la proteste, suntem gazati, dar infractorii care coordoneaza "barbarismele" astea scapa. Dosarul e inchis. Ca si la Revolutie si Mineriada.

    Trist.
  • +12 (14 voturi)    
    Mda (Miercuri, 3 martie 2021, 22:30)

    Zero_Kelvin [utilizator]

    Despre doamna Savonea, nimic, nimic?
  • +13 (15 voturi)    
    Stelele justitiei PSD-iste ! (Miercuri, 3 martie 2021, 23:14)

    Cugetator [utilizator]

    In timpul guvernelor PSD-iste conduse de Ponta si a celor trei guverne din timpul satrapiei lui Dragnea , a avut loc un atac continuu la elemente ale justitiei si au fost cointeresati si corupti unii procurori si judecatori sa se puna in slujba intereselor acestui partid , inclusiv prin coordonarea ministrului de rau augur al justitiei Tudorel Toader. Una din stelele acestei orientari nocive, este procuroarea Adina Florea din cadrul Sectiei Speciale ,organizata pentru controlarea magistratilor , care fusese propusa de cateva ori la conducerea DNA iar acum este anchetata de Inspectia Judiciara !
  • +5 (7 voturi)    
    nici o grija... (Miercuri, 3 martie 2021, 23:50)

    liviu_ [utilizator]

    justitia nu stie sa trimita in judecata, doar sa achite...
    • +2 (2 voturi)    
      Tu judeci ce spui? (Joi, 4 martie 2021, 7:33)

      BEDE [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Achitarea poate fi rezultatul unui proces. Nu este posibil ca vreunul să fie achitat fără a fi fost trimis în judecată.
      Anchetarea se poate finaliza cu trimitere în judecată sau cu NUP. De prea multe ori se încheie cu NUP. Ș parcă prea multe dintre procese se încheie cu achitare. Și toate acestea în timp ce noi, contribuabilii, suntem furați. Partea nună este că unii mai sutn și condamnați, spre deosebire de anii 90, când tot se vorbea de corupție, fiecare acuza pe fiecare de cirupție, dar nimeni nu era nici măcar anchetat, darămite să fie și trimis în judecată.
      Altă problemă este că până și cei găsiți vinovați nu plătesc așa cum ar trebui. Exemplu: Dan Voiculescu. A rămas cu averea și mai vrea și pensie și despăgubiri...
  • +7 (7 voturi)    
    Stati linistiti (Joi, 4 martie 2021, 0:29)

    JustinCase [utilizator]

    Stati linistiti, nu se face nimic. Justitia este o gluma proasta, o perdea de fum, spectacol pentru catelusi.
    Pensiile speciale raman, pensionarea la 42 de ani ramane, averile ilicite nu se confisca, avocatii penalilor prospera, smecherii ies dupa un an de stat in celula VIP si au "scris" 10 carti/luna.
  • +1 (1 vot)    
    cine stie, (Joi, 4 martie 2021, 11:24)

    nahir [utilizator]

    poate cu ocazia asta aflam si cum un anumit dosar a ajuns din dulapul procurorului Adina Florea de la Constanta, pe presul de la intrarea in casa lui Valcov si implicit cine a fost cetateanul de bine atat de laudat de omul lingourilor de aur ascunse prin pereti si a tablourilor ascunse prin cavernele cavourilor din cimitire.
  • 0 (0 voturi)    
    afara (Joi, 4 martie 2021, 12:18)

    Ilidia [utilizator]

    Merita sa fie exclusa din magistratura...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by