Ministerul Culturii anunță că i-a suspendat contractul managerului Operei din Iași, Beatrice Rancea / Decizia, la două zile de la punerea acesteia sub control judiciar

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 3 martie 2021, 17:16 Actualitate | Esenţial


Beatrice Rancea
Foto: Facebook
Ministerul Culturii a anunțat că i-a suspendat contractul managerului Operei Naționale din Iași, Beatrice Rancea, decizia fiind luată la două zile de la plasarea sub control judiciar a acesteia, pentru delapidare de fonduri de la Opera Iaşi şi Opera Bucureşti. De altfel, prin controlul judiciar lui Beatrice Rancea i s-a interzis să își exercite funcția.

Ministerul Culturii a transmis miercuri că a solicitat DIICOT informații legate de situația managerului Operei Române din Iași, Beatrice Rancea, cu privire la măsurile dispuse în cazul acesteia, precum și "dacă au fost stabilite obligații care împiedică exercitarea funcției de manager".

Opera Națională din Iași este în subordinea Ministerului Culturii, care are un contract de management cu Beatrice Rancea.
  • "Având în vedere răspunsul DIICOT primit astăzi, 03.03.2021, conform căruia au fost luate măsuri de control judiciar, inclusiv pentru doamna Beatrice Rancea, aceasta având și obligația de a nu exercita profesia (...), ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a dispus suspendarea contractului de management încheiat cu doamna Beatrice Rancea pentru Opera Națională Română din Iași.
  • (...) Astfel, contractul de management se suspendă la iniţiativa autorităţii ca urmare a faptului că faţă de manager s-a dispus măsura controlului judiciar ca urmare a faptelor penale anchetate, incompatibile cu exercitarea prezentului contract", a transmis miercuri Ministerul Culturii.
Bogdan Gheorghiu îi asigură pe angajații Operei Iași că vor fi urmați "pașii necesari pentru ca activitatea instituției să nu fie perturbată de această anchetă și de măsurile ce se impun”.

Directoarea Operei Române din Iaşi, Beatrice Rancea, a fost pusă sub control judiciar de procurorii DIICOT, alături de alte zece persoane, după ce luni au fost făcute percheziții în acest dosar.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2014 s-a constituit și a acționat, alternativ, în municipiile Iași, respectiv București, un grup infracțional organizat condus de către o persoană, în calitate de manager al unor instituții culturale din municipiile Iași și București, grup la care au aderat ulterior și alte persoane. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că este vorba despre Beatrice Rancea.

Acuzațiile aduse de procurori:
  • Membrii grupului au acționat în scopul de a obține sume mari de bani provenind din subvenții și alocări de la bugetul de stat, în speță de la bugetul Ministerului Culturii. Acțiunile acestora vizau delapidarea, în diferite moduri, a subvențiilor acordate de Ministerul Culturii pentru promovarea sistemului cultural prin intermediul Operei Naționale București și a Operei Naționale Române Iași.
  • Concret, scopul organizării grupului infracțional a fost cel al obținerii unor sume mari de bani din bugetul entității angajatoare pentru satisfacerea intereselor proprii și ale colaboratorilor grupării, prin folosirea, traficarea sau însușirea unei cote mari a subvențiilor oferite de stat prin Ministerul Culturii.
  • Investigația penală a scos în evidență faptul că activitatea infracțională a grupării a acoperit pe de o parte întreaga gamă a achizițiilor, iar pe de altă parte au vizat și cheltuielile cu colaboratorii și chiriile.
  • Gruparea a acționat, în diferite perioade, atât în municipiul Iași, cât și în București, activitatea infracțională din ultima perioadă fiind desfășurată pe raza municipiului Iași.
Prejudiciul estimat în acest dosar, până în prezent, este de 5.000.000 de lei.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1018 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by