Internauții au decodat mesajul secret de pe parașuta roverului Perseverance. După o călătorie de mai bine de șase luni cu o viteză de aproape 20.000 de kilometri pe oră către planeta roșie, roverul Perseverance al NASA a aterizat cu succes în craterul Jezero de pe Marte în 18 februarie. Camerele de la bord au înregistrat imagini palpitante cu intrarea în atmosferă, coborârea și amartizarea roverului.

Nerd AlertFoto: Hotnews

Una dintre secvențele înregistrate a fost cu desfășurarea parașutei vehiculului, o parte a celor care au urmărit amartizarea remarcând imediat că aceasta are un model grafic interesant. NASA a confirmat suspiciunile că ar fi de fapt un mesaj criptat și a invitat entuziaști ai misiunii spațiale din întreaga lume să încerce să îl descifreze, declansând aproape instant o cursă pentru decodarea sa.

De cealaltă parte a Atlanticului, Maxence Abela, un student parizian în vârstă de 23 de ani ce studiază știința calculatoarelor, și-a sunat tatăl, un inginer software la sediul Google din Londra, și cei doi s-au pus pe descifrarea mesajului. Cu ceva ajutor din partea spărgătorilor de coduri de ocazie din întreaga lume, echipa tată-fiu a reușit să decodeze mesajul: „Dare Mighty Things” (Îndrăznește lucruri mărețe), mottoul echipei de la Jet Propulsion Laboratory al NASA care a confirmat că într-adevăr aceasta este soluția.

Cei doi au explicat și modul în care au reușit să spargă codul, presupunând întâi că dungile colorate sunt probabil un cod binar cu panourile roșii reprezentând numărul unu și panourile albe reprezentând zerouri. Numerele au fost apoi organizate în grupuri de zece, inel cu inel, pentru a crea modele de 10 biți care pot fi echivalate cu alfabetul, relatează New York Times. Din fericire fosta ingineră MIT reprofilată în prezentatoare TV Emily Calandrelli explică mai bine:

Regizorul „Resident Evil” va adapta o nuvelă a lui George R.R. Martin. Paul W.S. Anderson, cunoscut pentru regizarea francizei Resident Evil, va fi la cârma adaptării pentru marele ecran a nuvelei In The Lost Lands a lui George RR Martin. Până acum a fost confirmat că în film vor juca Milla Jovovich, soția lui Anderson și eroina seriei Resident Evil, și Dave Bautista, „Drax Distrugătorul” din Gardienii Galaxiei.

Filmul va spune povestea unei regine disperate să-și împlinească dragostea care o angajează pe vrăjitoarea Grey Alys (jucată de Jovovich), o femeie la fel de temută pe cât de puternică. Trimiși în sălbăticia fantomatică a Tărâmurilor Pierdute, Alys și ghidul ei, vagabondul Boyce (Bautista), vor fi nevoiți să se confrunte atât cu oameni cât și cu demoni într-o poveste care explorează natura binelui și a răului, datoria și împlinirea, iubirea și pierderea, relatează Variety.

Nu știu dacă Alys este o referință la Resident Evil (în fond personajul interpretat de Jovovich se numea Alice) dar descrierea aia pe mine cu siguranță mă duce cu gândul la Resident Evil doar că în loc de zombie cu demoni și setat mai în Evul Mediu.

Milla Jovovich l-a cunoscut pe regizorul Paul W.S. Anderson în timpul filmărilor pentru filmele Resident Evil (FOTO: Captură video / Screen Gems)

Jocul „Grand Theft Auto” ar putea fi interzis în SUA. Sau cel puțin într-un stat american mai exact, un legiuitor din Illinois dorind să interzică vânzarea jocurilor video violente, inclusiv GTA, pe motiv că furturile de mașini au crescut în statul său.

Reprezentantul democrat Marcus Evans Jr. a introdus un proiect care ar modifica o lege deja existentă ce interzice vânzarea anumitor jocuri video către minori, legiuitorul dorind o interdicție pentru jocurile care permit gamerilor să întreprindă diverse acțiuni interzise în viața reală, inclusiv „furtul de autovehicule cu șofer sau pasager prezent”, conform The Hill.

Trebuie amintit că povestea asta cu interzicerea jocurilor video violente e de când lumea în Statele Unite sau, mă rog, de la apariția acestora, și revine cu regularitatea herpesului. Iar asta se întâmplă în pofida faptului că studiile făcute asupra legăturii dintre jocurile video și comportamentul violent nu au reușit să găsească vreo corelație între cele două.

Nou film „Avatar: The Last Airbender”. Nickelodeon a anunțat lansarea unei divizii dedicate creării de noi seriale și filme bazate pe lumea din Avatar: The Last Airbender și The Legend of Korra. Divizia se va numi Avatar Studios și va fi condusă de creatorii și producătorii executivi originali Michael DiMartino și Bryan Konietzko. Iar primul lor proiect va fi un film de animație bazat pe aventurile lui Aang, Katara și Sokka, printre alții.

Nu au fost dezvăluite alte detalii dar producția proiectului este programată să înceapă anul acesta. „Este greu de crezut că au trecut 19 ani de când am creat Avatar: The Last Airbender”, au declarat Konietzko și DiMartino într-o declarație comună publicată odată cu anunțul.

„Dar chiar și după tot acest timp, există încă multe povești și perioade de timp din lumea lui Aang pe care suntem dornici să le aducem la viață. Suntem norocoși să avem o comunitate în continuă creștere de fani pasionați care se bucură la fel de mult ca noi de explorarea universului Avatar”, au adăugat aceștia, citați de IGN.

Avatar: The Last Airbender (FOTO: Nickelodeon)

Pregătiți pentru un joc inspirat din „Black Mirror”? Dezvoltatorul de jocuri Silent Bear Studio a anunțat că lucrează la Dark Moonlight, un joc de supraviețuire inspirat de Black Mirror, serialul sci-fi britanic care s-a bucurat de un succes enorm după ce a fost preluat de Netflix.

Povestea Dark Moonlight îl va avea în prim plan pe protagonistul Dave Kellerman care este de acord să fie supus unui tratament medical experimental pentru a face față fobiilor sale extreme. Tratamentul lui Kellerman pare să ia o întorsătură nefastă, rezultatul fiind că temerile sale sunt aduse la viață și el însuși este transportat într-o lume întunecată plină de coșmaruri, demoni și monștri.

Deocamdată detaliile cu privire la proiect sunt destul de subțiri însă din ceea ce au dezvăluit până acum cei de la Silent Bear se pare că acesta va fi un survival horror la persoana întâi à la Resident Evil 7, scrie Game Rant.

Găurile negre supermasive s-ar putea forma din materie întunecată. ​Un nou studiu teoretic a propus un mecanism pentru crearea găurilor negre supermasive care, spre deosebire de modelele convenționale, arată că acestea s-ar putea forma în mod direct din materia întunecată aflată în regiunile cu densitate mare din centrul galaxiilor.

Cercetarea publicată în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society are implicații cheie pentru cosmologia Universului timpuriu, modul exact în care s-au format inițial găurile negre supermasive fiind una dintre cele mai mari necunoscute din studiul evoluției galaxiilor. Găurile negre supermasive au fost observate la 800 de milioane de ani după Big Bang și modul în care ar fi putut crește atât de rapid încă nu poate fi explicat convingător de către cercetători.

Modelele standard existente teoretizează că materie barionică normală (atomii și elementele care alcătuiesc stelele, planetele și toate obiectele vizibile care ne înconjoară) s-a prăbușit sub propria gravitație pentru a forma găuri negre care apoi au crescut în timp. Însă noua lucrare investighează posibila existență a unor miezuri galactice stabile alcătuite din materie întunecată și înconjurate de un halou de materie întunecată diluată.

Cercetătorii au constatat că părțile centrale ale acestor structuri ar putea deveni atât de concentrate încât să se prăbușească în găuri negre supermasive odată ce un prag critic este atins. Potrivit modelului, acest lucru s-ar fi putut întâmpla mult mai repede decât alte mecanisme de formare propuse și ar fi permis găurilor negre supermasive din Universul timpuriu să se formeze înainte de galaxiile în care se află, contrar paradigmei actuale.

„Acest nou scenariu de formare ar putea oferi o explicație naturală a modului în care s-au format găurile negre supermasive în Universul timpuriu fără a necesita formarea prealabilă a stelelor sau necesitatea invocării unor semințe de găuri negre cu rate de acumulare nerealiste”, afirmă Carlos R. Argüelles, cercetător la ICRANet și autorul principal al studiului, potrivit Phys.org.

Alte știri, pe scurt, că a fost o săptămână plină de anunțuri:

  • Disney+ și Marvel au anunțat în sfârșit data de lansare a serialului Loki în care actorul Tom Hiddleston se va întoarce în rolul zeului scandinav: 11 iunie 2021, relatează TV Guide;

  • Paramount+ a confirmat că va reanima Frasier, popularul serial ce a rulat timp de 11 sezoane între 1993 și 2004, Kelsey Grammer urmând să revină în rolul titular al seriei, anunță Rolling Stone;

  • Disney+ va lansa Star Wars: The Bad Batch, cel mai nou serial animat inspirat din universul SW, în data de 4 mai a acestui an, conform Inverse;

  • Henry Cavill, actorul care l-a interpretat pe Geralt din Rivia pe în serialul The Witcher al Netflix, tocmai a dat de înțeles că lucrează la un nou proiect și că acesta ar fi legat de universul Mass Effect, potrivit Den of Geek;

  • Paramount a anunțat că are în lucru un serial despre Lady Jaye, varianta feminină a mult mai cunoscutului G.I. Joe, scrie Collider;

  • Disney a angajat-o pe autoarea Shea Ernshaw (cunoscută pentru The Wicked Deep, romanul ei de debut pentru care Netflix a cumpărat deja drepturile de adaptare) să scrie o carte care să continue aventurile din The Night Before Christmas (Coșmar înainte de Crăciun), filmul-cult regizat de Tim Burton în urmă cu aproape 30 de ani, relatează Empire Online.

Ah, și Netflix a dezvăluit joi un trailer pentru Army of the Dead, filmul cu zombie regizat de Zack Snyder pe care îl va lansa în 21 mai:

P.S.: Dacă nu ți-ai făcut încă plinul de știri despre Marte, vezi articolul colegului meu Vlad despre căutarea vieții pe planeta roșie și implicațiile unei eventuale descoperiri.

Vezi și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, în caz că l-ai ratat: