Prestigiul carierei medicale trebuie consolidat, afirmă ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care consideră că importanţa medicului în societate nu este pe deplin conştientizată nici măcar în pandemie.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • "Importanţa medicului s-a văzut nu numai în România, a fost evidenţiată pe parcursul acestei perioade de criză şi peste toate aceste lucruri cred eu că avem cu toţii un rol important, prin vocea fiecăruia dintre noi, cu privire la consolidarea prestigiului medicului, prestigiului carierei medicale.
  • Am constatat cu tristeţe, nu de puţine ori, lucruri pe care le consider absolut anormale cu privire la mentalitatea unor concetăţeni în legătură cu respectul şi aprecierea corectă faţă de profesia de medic. Aşa cum spun că e important să redăm respectul profesiei de dascăl, cred că e un pic adevărat şi când vorbim de redarea prestigiului profesiei de medic, care, în opinia mea, a avut de suferit pe nedrept. (...)
  • Dincolo de infrastructura extrem de importantă, de partea de pregătire a resurselor umane, această parte de percepţie privind rolul şi importanţa medicului în societate constat că nu e pe deplin conştientizată nici măcar într-o astfel de perioadă în care medicul e în centrul tuturor lucrurilor mai mult decât oricând altcândva", a spus Cîmpeanu, la o dezbatere online organizată de Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti.

Potrivit ministrului Educaţiei, în ultimii şapte ani numărul studenţilor din domeniul medical a crescut constant la licenţă şi doctorat în universităţi publice de stat şi private. Sorin Cîmpeanu a precizat că s-a ajuns de la 30.000 de studenţi în 2014 la aproape 38.000 în acest an universitar.

În opinia sa, este important ca în universităţile româneşti să poată fi asigurată deschiderea spre internaţional.

  • "Faptul că în statul tunisian e nevoie să faci unu sau doi ani de studii suplimentar pentru a putea fi recunoscute diplomele din domeniul medical românesc găsesc că e absolut anormal. Am cerut imperativ acest reglaj", a spus ministrul Educaţiei, care a precizat că vineri a avut o întrevedere cu ambasadorul acestui stat. (Sursa: Agerpres)