Un copil de 6 ani a căzut vineri din telescaun în timp ce se afla pe domeniul schiabil din Sinaia, la faţa locului fiind solicitat să intervină un elicopter SMURD.

Potrivit datelor comunicate de Primăria Sinaia, copilul ar fi căzut de la aproximativ 4 metri în zona Valea Soarelui, scrie Agerpres.
Acesta era însoţit în telescaun de adulţi.
Din primele date, starea copilului - o fetiță - este bună, însă la faţa locului a fost solicitată intervenţia elicopterului pentru transportarea acestuia la spital. Primăria Sinaia a transmis că starea copilului este stabilă, iar în urma analizei făcute de cadrele medicale SMURD sosite la faţa locului s-a stabilit că nu există semne de pericol.
Fetița a fost preluată de la Cota 1400 de un elicopter SMURD pentru a fi dusă la spital, impunându-se investigaţii suplimentare, respectiv RMN, precizează sursa citată.
În acest caz poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.