Ancheta Poliţiei în cazul ursuleţilor scoşi dintr-un bârlog de nişte muncitori forestieri continuă, în zona în care s-a întâmplat incidentul nefiind găsiţi nici puii şi nici ursoaica.

Pui de ursFoto: Captura video

"Nu au fost găsiţi ursuleţii, cercetările continuă, sunt tot felul de activităţi care se desfăşoară. Ei (muncitorii acuzaţi de comiterea faptei - n.r.) au fost reaudiaţi tocmai pentru a dobândi eventuale date noi, dar nu am nimic în plus", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.

Acesta a mai spus că s-a identificat locul în care s-a realizat filmarea în care puii de urs sunt scoşi din bârlog şi s-au observat urme de urşi adulţi, dar nici puii şi nici mama lor nu au fost găsiţi.

Legat de ipoteza vehiculată în spaţiul public că ar fi vorba de un caz care să aibă legătură cu traficul cu pui de urs, acesta a arătat că nu s-a confirmat nimic în acest sens.

"Nu există niciun fel de date şi indicii rezonabile, care să sugereze că s-a şi întâmplat aşa ceva", a precizat Gheorghe Filip.

La rândul său, comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a afirmat că specialiştii instituţiei pe care o conduce au fost pe teren pentru ca, în cazul în care găseau puii de urs, să-i plaseze provizoriu la Centrul de Reabilitare de la Bălan.

De asemenea, Garda de Mediu a fost prezentă în zonă, ca autoritate de specialitate, şi pentru situaţia în care se găseau cadavrele de urşi.

Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, este vorba de un caz penal, iar cercetarea este făcută de Poliţie, a mai spus Balla Izabella.

Vinerea trecută, poliţiştii harghiteni au identificat patru muncitori forestieri din judeţul Neamţ care sunt bănuiţi că au scos patru pui de urs dintr-un bârlog, în zona Gheorgheni, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru săvârşirea mai multor infracţiuni - rănirea sau schingiuirea animalelor, potrivit Legii 205/2004, şi perturbarea intenţionată în cursul perioadei de reproducere, de creştere, de hibernare şi de migraţie, precum şi deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă, prevăzute de OUG 57/2007.

Cercetările au fost declanşate după ce pe o reţea de socializare a apărut o înregistrare cu mai mulţi bărbaţi care scot din bârlog patru pui de urs foarte mici şi se distrează pe seama lor. ​(AGERPRES)