Când vom putea renunța la masca de protecție. Explicațiile coordonatorului campaniei naționale de vaccinare
„În momentul în care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranţă la acel moment se poate renunţa şi la utilizarea măştilor de protecţie, însă vreau să menţionez că prin folosirea corectă a măştilor de protecţie ne ferim de foarte multe alte infecţii cu transmitere respiratorie şi nu doar de infecţia cu SARS-CoV-2”, a explicat Valeriu Gheorghiţă într-o emisiune, duminică seară, la Antena 3, citat de News.ro.
Medicul a arătat că datele centralizate atât în România, cât şi din alte ţări în care au demarat campanii de vaccinare, arată "o eficienţă a vaccinului în viaţa de zi cu zi" în sensul în care s-a dovedit scăderea incidenţei cazurilor de COVID-19.
El a precizat că, la nivel naţional, s-a observat reducerea incidenţei bolii la persoanele vaccinate în prima etapă, la cele din centrele sociale, iar datele centralizate de medicii de la Iaşi care îngrijesc pacienţi dializaţi relevă o scădere cu 90% a incidenţei cazurilor la această categorie de bolnavi.

Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
desi in general,oamenii cu care discutam au o oarecare inteligenta si vad ce se intampla cu adevarat,in media online si cea audio-video,zici ca sunt toti nascuti din doi tati.(asta lasand la o parte botii)
raspunsul corect e "cand vrea muschii nostrii"
vrajeala cu tulpinile si valurile e pt creduli si idiotii utili
"Imunizare colectiva" inseamna ca sufiecti de multi (70-80% din romani) fac covid, trec prin boala si atunci se realizeaza imunizare colectiva prin dezvoltare de anticorpi prin boala, nu prin vaccinare.
Este un discurs antivaxx!!!
etc.ideea e ca lumea-l vede pe fauci ca pe un al doilea mergator pe apa si prin punerea mainilor EL ne salveaza.adevaratii specialisti sunt lasati pe dinafara,iar contopistii fac legile,la propriu!
De acum incep cu "studiile" care arata cat de sanatosi au fost oamenii in general purtand masca. As ao fi, desi nu e clar de ce nu s-au mai prezentat oamenii la doctor sau daca e de la masca sau pur si simplu de la stat in casa.
Bine, mai sunt si tulpinile si orice mai unge bine aceasta narativa.
A impune o masura arbirara si limitativa este pura rautate si cea mai crasa atingere a demnitatii umane la nivel de specie.
Pe mine nu propunerile "conducatorilor" ma uimesc, ma astept la ce este mai rau din partea lor, ma uimeste insa docilitatea majoritatii populatiei.
A trecut un an de zile peste noi si inca mai sunt oameni care cred ca traiesc o pandemie.
Citește definiția pandemiei și zi’mi de ce nu e pandemie când avem un virus si o boală în fiecare țară din lumea asta.
Apoi vine cu predici tv și spălare pe creier...
Si influenza este in fiecare tara, si nu ai avut nicio pandemie (si nenumarate alte virusuri).
Nu contest existenta sars-cov2, nu contest faptul ca unii oameni vor muri (poate chiar oameni fara comorbiditati, desi ma indoiesc de asta).
Ce sustin eu clar si raspicat este foarte simplu: pentru un virus cu o rata de supravietuire atat de mare, nu pui o lume intreaga pe butuci. Solutia nu poate provoca mai multe daune decat problema in sine.
Ai vazut filmul Contagion? E doar un film vei spune, dar asa arata o pandemie adevarata. Cand moartea este peste tot, cum se intampla intr-o pandemie reala care pune lumea pe butuci, nu exista niciun contestatar.
De un an de zile, nu am cunoscut personal niciun caz de decedat de Covid (nici macar prin intermediul conexiunilor mele), si crede-ma ca i-am cautat peste tot. Am avut insa in ultimele 3 luni de zile doi vecini care s-au aruncat de la etaj si au murit. Dar pe sanatatea mentala a victimelor masurilor "anti-pandemice" nu da nimeni doi bani. Cine sa dea doi bani? Bugetarii care nu au ratat niciun salariu pana acum?
Analfabet funcțional ești...
Culmea e ca si datele personale, cum ar fi chiar numele, sunt secrete.
Ne indreptam spre o societate de anonimi, fara chip, fara nume, fara acte de identitate (ce atita birocratie, era un proiect de eliminare a actelor de stare civila).
Nu va mai fi nicio dovada ca cineva exista sau ca a existat, Si nicio diferenta.
O societate fara prieteni, fara petreceri, fara familii, fara excursii.
A meritat sa ne dorim globalizarea si intrarea in "lumea libera".
Problema LOR nu e si n-a fost niciodata ca mor oamenii de covid; problema lor e sa nu fie ei invinuiti pentru acele morti si sa-si piarda posturile caldute daca nu pare ca-si dau suficient interes pentru "bobor". Vezi Colectiv, Bals, samd.
Asa ca da-i cu carantina si cu masca si cu imnul la megafoane si alte masuri, mai inspirate sau mai putin. Intr-un an de zile s-au cernut si au ramas alea care-i ajuta in demersul lor de a ramine la butoane si de a mentine aparenta gestionarii cu succes a situatiei fara insa a incomoda excesiv vulgul.
Asa ca de masca vom scapa atunci cind vor fi mai multi incomodati decit speriati.
Probabil mai spre vara, cind vine caldura si masca va deveni o dihanie transpirata si soioasa, pe fondul scaderii serioase a cazurilor.
Votati pandemicii de la PNL-USR