Un incendiu a fost anunțat duminică seară la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, zeci de echipe de intervenție fiind mobilizate la fața locului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat ulterior că a fost vorba despre o degajare de fum la un ventilator extern al unitatii mobile de terapie intensivă, aflată în curtea spitalului. Toți cei șapte pacienți din unitatea mobilă ATI, bolnavi de Covid, au fost evacuați și relocaţi în alte secţii ale spitalului. „De la un generator am înţeles că a ieşit fum, nu a fost în niciun moment foc. Nu există victime, toată lumea este în siguranţă”, a transmis ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Interventia pompierilor la Marius NastaFoto: Captura Facebook

UPDATE 23.52 Ministrul sănătății a ajuns la Institutul Marius Nasta si face declarații:

  • Vă putem spune că totul este în regulă. A fost un incident minor, o sperietură mare însă
  • Viața niciunui pacient nu a fost pusă în pericol. Ei au fost transferați pe alte secții în cadrul Institutului Marius Nasta
  • Nu a fost vorba de un incendiu, ci despre o degajare de abur sau de fum - asta ne vor spune exact specialiștii după ce vor face toate verificările acolo. Dar echipamentul funcționează în continuare
  • Este vorba despre un echipament exterior spitalului, un TIR care a fost echipat ca unitate mobilă ATI
  • Verificările la alte spitale, apropo de siguranța la incendiu, sunt deja demarate, încă dinainte de ce s-a întâmplat la Balș, au fost întețite după
  • Echipamentele de aici au fost verificate acum două luni
  • Sunt cei care au chemat pompierii, care au spus că li s-a părut că au văzut flacără. De asemenea, avem opinia specialiștilor care au verificat echipamentul și care ne spun că probabil nu a fost flacără. Dar nu vreau să mă pronunț asupra acestui fapt. Nu am avut un incendiu de mari dimensiuni cu siguranță

Declarații Orlando Şchiopu, inspector şef al ISU Bucureşti-Ilfov:

  • La ora 22.22 am fost anunțati despre un incendiu la o unitate de terapie intensivă mobilă. Ne-am deplasat cu numeroase autospeciale. Primele echipaje au ajuns la ora 22.30. Au constatat că în interiorul unității mobile ATI se aflau șapte pacienți și nu era vorba despre un incendiu, nu se vedea flacără
  • Am procedat în primă fază la evacuarea pacienților, împreună cu dna manager, care a stabilit locul unde să fie transferat fiecare în parte
  • Acum urmează să facem verificările, să vedem dacă într-adevăr a fost fum, dacă a fost abur, dacă a fost flacără sau nu a fost flacără. La prima vedere, după ce am deschis unitatea de climatizare a unității exterioare, am observat că poate să fie și abur, poate să fie și fum, vom verifica în amănunt și vom stabili exact
  • Unitatea mobilă a fost verificată de curând, e folosită din octombrie anul trecut
  • Incendiul a fost anunțat de personalul de spital și dânșii au spus că au văzut flacără
  • Este un echipament care este în folosință, care avea șapte pacienți dintr-un număr de 12 maximum. Orice echipament la un moment dat crează probleme. Aici nu a fost cazul, pentru că noi când am ajuns n-am găsit flacără sau degajări de fum, înăuntru în habitaclu, unde erau pacienții, nu a pătruns nici aburul, nici fumul
  • Vom face verificările începând de mâine împreună cu fima care asigură service-ul. Noi am desfăcut unitatea de climatizare, ne-am uitat, nu se văd cabluri arse, nu se văd probleme deosebite la instalaţia de ventilaţie

Declarații Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”:

  • În unitatea mobilă erau șapte pacienți, cu stare critică, ventilați non-invaziv toți, care au fost mutați - doi dintre ei în secția de terapie intensivă Covid și ceilalți pe secție
  • Pentru că au existat întrebări de ce pacienții erau tratați în unitatea mobilă, vreau să precizez faptul că toți pacienții care sunt în stare critică sunt ventilați într-o primă etapă non-invaziv, cu aparate care sunt mult mai performante, cele din unitatea mobilă sau din secția de terapie intensivă. Aceste ventilatoare performante asigură o oxigenare mult mai bună și se amână cât se poate de mult momentul intubării. Asta nu înseamnă că nu sunt pacienți severi care au nevoie care au nevoie de asistență medicală, iar personalul este instruit să asigure această asistență 24/24
  • Colegii din camera de gardă care au sesizat au spus că au văzut flacără, cu fum, care însă nu s-a extins și s-a stins extrem de rapid
  • Problemele care sunt la Marius Nasta sunt problemele legate de infrastructură pe care le-am spus de mai mulți ani și le repet, spitalul are peste 100 de ani vechime, o infrastructură ce trebuie modernizată, iar acest lucru cu siguranță este o prioritate, cel puțin pentru mine ca manager
  • Această unitate mobilă este una recentă, a fost adusă la Marius Nasta în octombrie, până acum a funcționat fără probleme, săptămâna trecută a fost în proceduri de dezinfecţie şi curăţenie, conform procedurilor

Vezi și: INTERVIU De ce cei 7 pacienți COVID erau tratați în unitatea mobilă din curtea Institutului Marius Nasta și nu în spital, unde existau locuri libere / Beatrice Mahler: Nu am date despre cauza incidentului, e de competența ISU

UPDATE 23.30 - Vlad Vociulescu a oferit noi detalii într-o intervenție la Antena 3: „Este vorba despre un TIR, o caravană ATI, care este în curtea spitalului Marius Nasta. De la un generator am înţeles că a ieşit fum, înţeleg că nu a fost în niciun moment foc. Repet, nu există victime, toată lumea este în siguranţă. Toţi pacienţii care erau înăuntru erau neintubaţi. A început deja transferul în secţiile spitalului. Sunt locuri suficiente, nimeni nu a fost rănit (...). Înţeleg că lucrurile sunt din nou funcţionale. Nu a existat foc. Pacienţii sunt transferaţi”, a spus el, potrivit Agerpres.

UPDATE 23.06 - Ministerul Sănătății transmite la rândul său presei că „a fost informat despre un incident la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București. Din primele informații, este vorba despre un ventilator exterior la unitatea mobilă ATI din exetriorul spitalului la care s-a înregistrat o degajare de fum. În interior se aflau 7 pacienti. Nu sunt victime. Se efectuează evacuarea de siguranță a pacienților. Toți pacienții rămân internați în institut”.

Reprezentanții MS precizează de asemenea că ministrul sănătății Vlad Voiculescu a ajuns la unitatea sanitară.

Și conducerea Spitalului „Marius Nasta” informează pacienții și aparținătorii că „în această seară a existat un incident la un ventilator dispus in perimetrul exterior al unității mobile ATI”. „Niciun pacient nu a fost rănit în urma acestui incident, iar în prezent pacienți aflați in unitatea mobilă ATI sunt transferați în compartimentul ATI din interior. În prezent suntem la fața locului pentru a evalua situația și a lua măsurile care se impun” - a transmis Beatrice Mahler, managerul „Marius Nasta”.

UPDATE 23.05 Șeful DSU, Raed Arafat, într-o intervenție la Antena 3: „A fost anunţat un incendiu la TIR-ul de terapie intensivă, însă la sosirea echipelor nu era foc cu flacără. În interiorul TIR-ului nu era fum şi nici flacără, probabil ceva la exterior a fost. Echipele sunt acolo, nu sunt probleme. Pacienţii vor fi relocaţi până se verifică complet situaţia”.

Raed Arafat a făcut precizări și într-o intervenție la Digi24: „Acum verificăm ce au văzut de fapt oamenii acolo. Pompierii au desfăcut zona în care s-a zis că s-a văzut fum, toate becurile sunt verzi, adică totul e ok, funcționează, nu e niciun semn... Ne vor spune ei ce-a fost. Probabil când a pornit generatorul automat să fi ieșit fumul de la țeava de eșapament și cineva o fi crezut că TIR-ul a luat foc. Este o posibilitate, dar nu vin eu cu explicații acum, las pe pompieri să explice ce este acolo. La acest moment, nu avem pe nimeni în pericol, n-a fost foc în TIR, n-a fost fum în interiorul TIR-ului”.

UPDATE 23.04 - „Un generator care a scos fum la un moment dat, nu a fost niciun moment foc” - a declarat într-o intervenție la Digi24 ministrul Sănătații, Vlad Voiculescu. „Toți pacienții sunt în regulă, sunt evacuați (...) Nu este nimic care să ne producă îngrijorare în acest moment”, a mai spus Vlad Voiculescu.

UPDATE 22.59 - Inspectoratul pentru Situații de Urgență anunță că: „În urmă cu scurt timp a fost anunțat faptul că se degajă fum de la un ventilator exterior al unității mobile ATI de la Spitalul Marius Nasta. În interiorul unității mobile sunt 7 pacienți (5 dintre acestia fiind intubați), care nu au fost răniți”.

Potrivit ISU, la fața locului intervin 8 autospeciale de stingere și 8 echipaje SMURD.

„În acest moment nu se mai observă degajare de fum și se fac verificări pentru identificarea focarului”, mai spune ISU.

Potrivit sursei citate, cei 7 pacienți vor fi relocați preventiv în cadrul altor secții din spital.

Unitatea mobilă ATI a fost achiziționată de Departamentul pentru Situatii de Urgență pentru a găzdui pacienți Covid-19.

Potrivit Digi24, IGSU a transmis că este vorba despre „un ventilator extern al unității mobile de terapie intensivă care degajă fum”.

În unitatea mobilă, aflată în curtea spitalului, sunt șapte pacienți, dintre care o parte sunt intubați, mai precizează postul citat.

Zeci de echipaje de salvare sunt mobilizate la fața locului.