Botoşani: Un copil de trei ani a ajuns la spital după ce a înghiţit o monedă de 50 de bani

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 19 februarie 2021, 13:59 Actualitate | Esenţial


Ambulanta SMURD
Foto: Hotnews
Un copil în vârstă de trei ani din comuna Albeşti din judeţul Botoşani a ajuns la spital după ce a înghiţit o monedă de 50 bani, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, părinţii au observat că are dificultăţi în respiraţie şi au încercat să scoată banul din corpul băieţelului, dar nu au reuşit, cerând sprijinul cadrelor medicale.

"Îngrijorat de starea micuţului, tatăl a cerut ajutor la 112. La faţa locului a fost direcţionat cel mai apropiat echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. În acelaşi timp, a fost trimisă în întâmpinarea echipajului SAJ şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD. La sosirea primului echipaj medical, copilul era conştient. La Stăuceni, echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă s-a alăturat medicul de pe SMURD - TIM, care a monitorizat starea pacientului pe parcursul transportului la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă 'Mavromati' Botoşani", a afirmat Lupu.

Oficialul ISU precizează că băieţelul a ajuns la spital conştient şi stabil hemodinamic.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


1323 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Cum? (Vineri, 19 februarie 2021, 14:10)

    mitg [utilizator]

    "au încercat să scoată banul din corpul băieţelului"

    Au facut chirurgie exploratorie acasa?
  • 0 (0 voturi)    
    Sa se interzica (Vineri, 19 februarie 2021, 15:22)

    ScostiS [utilizator]

    Mi se pare inacceptabil ca inca avem monezi de 50 de bani care pot fi atat de periculoase!
    Ar trebui sa se scoata si apoi interzise.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by