În incinta centrelor de vaccinare, persoanele vor avea acces la mai multe informații legate de posibilele reacții adverse post-vaccinale, precum și la modalitățile de raportare a acestora. Totodată, în centrele de vaccinare, va fi disponibilă în locuri vizibile, fișa de raportare a reacțiilor adverse centralizate de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), au transmis vineri reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

VaccinareFoto: Comitetul de coordonare vaccinare Covid

Fișa se poate descărca și de pe www.anm.ro, se mai arată în comunicat. ”Reamintim opiniei publice că reacțiile adverse pot fi raportate către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și online prin accesarea acestui link sau/și prin scanarea codurilor QR. QR-codurile regăsite pe aceste fișe sunt funcționale și permit raportarea eventualelor simptome post-vaccinale, prin scanare.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea prim-ministrului.