Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Noua Zeelandă a început campania de vaccinare împotriva COVID-19: ”Nu suntem în cursă pentru a fi primii”

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 19 februarie 2021, 9:35 Actualitate | Esenţial


Coronavirus Noua Zeelanda
Foto: Xinhua / Profimedia Images
Primele doze de vaccin produs de Pfizer/BioNTech împotriva noului tip de coronavirus au fost administrate în Noua Zeelandă, a anunţat vineri ministrul neozeelandez al sănătăţii, Ashley Bloomfield, citată într-un comunicat, informează dpa, preluată de Agerpres.

Astfel, douăzeci şi cinci de persoane care se ocupă cu vaccinările au fost inoculate.

"Este necesar să-i protejăm pe cei care administrează vaccinuri, care vor avea un rol important în următoarele săptămâni şi luni", a spus el.

Persoanele care fac vaccinuri îşi vor începe activitatea de sâmbătă şi vor administra doze unui număr de 12.000 de lucrători de frontieră timp de două-trei săptămâni. După aceasta, vaccinuri vor fi administrate contacţilor din gospodării ai lucrătorilor de frontieră, înainte ca restul populaţiei să se poată vaccina, a spus Bloomfield.

"Desfăşurarea programului nostru de imunizare pe teritoriul Noii Zeelande va dura un an. Nu suntem în cursă pentru a fi primii, dar suntem hotărâţi să asigurăm un acces sigur şi la timp al vaccinurilor anti-COVID-19 pentru fiecare în Noua Zeelandă", a adăugat ministrul.

Vaccinul Pfizer/BioNTech este singurul vaccin anti-COVID-19 aprobat până acum în Noua Zeelandă.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


389 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by