COVID-19: Moderna vrea să crească cu 50% capacitatea flacoanelor sale de vaccin
Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a autorizat deja creşterea cu 40% a conţinutului flacoanelor, potrivit New York Times.
O purtătoare de cuvânt a companiei a declarat că în prezent au loc discuţii cu FDA şi cu autorităţile din diferitele ţări în care este utilizat vaccinul şi că această creştere nu ar necesita nicio modificare a ambalajului flacoanelor.
"Orice modificare ar face obiectul aprobării finale a diferitelor autorităţi de reglementare. Ar fi nevoie de aproximativ două până la trei luni pentru a pune în practică orice schimbare", a adăugat ea.
Pentru a creşte dozele, liniile de producţie ar trebui transformate, ceea ce ar dura mai puţin de zece săptămâni, adică până la sfârşitul lunii aprilie, a precizat New York Times.
"Ar reprezenta un mare pas înainte", a declarat pentru cotidian Moncef Slaoui, fost consilier şef al programului american de vaccinare în cadrul administraţiei Donald Trump.
"Cred că va avea un impact pe termen scurt", a adăugat el.
Peste 10% din populaţia americană a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, aproape jumătate cu cel de la Moderna şi puţin peste jumătate cu cel de la Pfizer.

FOTOGALERIE O frumoasă casă de lângă biserica Sfântul Iosif din București a fost pusă la pământ / Autorizația a fost dată în 2019 de Primăria Capitalei
Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
Primăria Capitalei a plătit circa 40 milioane lei pentru Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară înființate de administrația Firea pentru ”îmbunătățirea” serviciilor publice în București-Ilfov și delegarea lor către companiile municipale
În ce situații ar trebui ministrul să-și delege atribuțiile / Cîțu: Când nu poți să ajungi la ședința de Guvern / Orban: Nu e corect ca un ministru chiar să nu mai semneze
ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul