Președintele moldovean Maia Sandu a mulțumit joi, într-o postare pe Facebook, pentru ajutorul umanitar gratuit pe care în primește din România, prima țară care a reacționat imediat după reactivarea, în mod excepțional, a mecanismului european de protecție civilă.

Klaus Iohannis si Maia Sandu, la ChisinauFoto: Presidency.ro

”M-am bucurat să aflu că România va trimite, atât de repede, un nou ajutor umanitar pentru Republica Moldova. Ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu Președintele României Klaus Iohannis, cu Prim-ministrul României Florin Cîțu și cu înalți oficiali din UE, a fost posibilă reactivarea, cu titlu de excepție pentru țara noastră, a Mecanismului european de protecție civilă, prin care țările UE ne pot ajuta cu donații”, a scris Maia Sandu pe rețeaua de socializare.

”Astfel, Republica Moldova va primi în următoarele zile din partea României un ajutor umanitar gratuit în valoare de peste 2 milioane de euro, ce constă din 100.000 de combinezoane, 100.000 de măști FFP-3, 5 milioane de măști chirurgicale, 100.000 de mănuși. Îi mulțumim Guvernului României pentru sprijin, România fiind prima țară din UE care a reacționat imediat la solicitarea noastră de ajutor în lupta cu pandemia”, a spus președintele moldovean.