Termocentrala Mintia a fost oprită din lipsă de cărbune. Locuitorii din Deva, fără căldură

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 9 februarie 2021, 13:28 Actualitate | Esenţial


Termocentrala Mintia
Foto: AGERPRES
Termocentrala Mintia a fost oprită marţi din lipsă de cărbune, situaţie în care producătorul de energie electrică nu mai poate livra nici agent termic pentru locuinţele şi instituţiile din municipiul Deva.

"Termocentrala a fost oprită la zero din lipsă de cărbune. Nu se mai livrează nici agent termic către municipiul Deva. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi. Soluţia este la Guvern, să deblocheze urgent un fond pentru asigurarea combustibilului", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, de la Termocentrala Mintia, Cristian Iştoc.

Potrivit liderului sindical, pentru repornirea instalaţiilor cel mai rapid se poate asigura gazul metan.

Cristian Iştoc a adăugat că în Portul Constanţa s-ar mai afla 50.000 de tone de cărbune, însă combustibilul trebuie plătit pentru a ajunge în depozitele termocentralei.

Pe de altă parte, preşedintele organizaţiei sindicale a menţionat că, după oprirea instalaţiilor, este nevoie acum şi de reactivi pentru demineralizarea apei folosite în cazanele turbinelor.

Este pentru a treia oară, în ultimele şase luni, când termocentrala Mintia s-a oprit din cauză că nu mai are stocuri de cărbune, susţin sindicaliştii.

Termocentrala Mintia asigură şi agentul termic pentru instituţiile publice şi pentru circa 4.000 de apartamente din municipiul Deva.

Termocentrala face parte din Complexul Energetic Hunedoara şi numără circa 700 de angajaţi.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


1859 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Mai puneti o haina pe voi ca degajati prea multCO2 (Marţi, 9 februarie 2021, 13:57)

    xolv [utilizator]

    si o suparati pe Sfanta Greta!
  • 0 (0 voturi)    
    dapoi (Marţi, 9 februarie 2021, 13:59)

    DiDiRo [utilizator]

    cand s-or inkis minele termoceantrala iasta merea cu uraniu?
  • 0 (0 voturi)    
    ha! (Marţi, 9 februarie 2021, 14:01)

    codyrocco [utilizator]

    pornesti ditamai mastodontul falimentar pentru 4000 de apartamente? pai mai ieftin iesi cu 4000 de centrale de apartament subventionate.
  • 0 (0 voturi)    
    Vai, dar cum se poate ?! (Marţi, 9 februarie 2021, 14:03)

    Tescovin [utilizator]

    Păi unde e „energia verde” furnizată din abundență de vânt, soare, Lună, stele verzi etc ?...
  • 0 (0 voturi)    
    Loool (Marţi, 9 februarie 2021, 14:08)

    mitg [utilizator]

    "a adăugat că în Portul Constanţa s-ar mai afla 50.000 de tone de cărbune, însă combustibilul trebuie plătit pentru a ajunge în depozitele termocentralei"

    Stiu si io ca la bijutierul din oras se afla un ceas dar care trebuie platit pentru a ajunge la mine pe mana.

    In mod evident centrala respectiva nu produce destul cat sa iasa macar pe zero, ce sa mai vorbim de profitabilitate.
  • 0 (0 voturi)    
    faliment (Marţi, 9 februarie 2021, 14:28)

    gpavel [utilizator]

    probabil este o intentie tot mai clara de falimentare!falimentul ei,pierderea statului si castigul unor afaceristi,mii de centrale de apartament noi,montarea lor,aprobarea lor,proiectarea....,la fel si la institutiile statului,doar vor fi centrale mai mari....
  • 0 (0 voturi)    
    Dra stocuri pentru salarii, au? (Marţi, 9 februarie 2021, 14:30)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    De exemplu pentru sefii care sigur sunt competenti si buni...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by