Noul film „Dracula” va sparge toate stereotipurile. Filmele inspirate din personajul creat de Bram Stoker nu sunt tocmai o noutate însă noul lungmetraj anunțat în luna martie a anului trecut, un sci-fi western „original și futurist”, potrivit Universal Pictures, chiar e ceva inedit. Da, trebuie să recunosc că au reușit să îmi capteze atenția, ar fi ceva bestial să îl vedem pe Van Helsing cu o pălărie de cowboy pe cap și un Colt la cingătoare.

Nerd AlertFoto: Hotnews

În plus, Universal a anunțat săptămâna aceasta că a ales-o pe Chloé Zhao să scrie și regizeze noul film, anunțul venind la o zi după ce aceasta a fost nominalizată pentru premiul de cel mai bun regizor la ediția din acest an a Golden Globes. „Am fost întotdeauna fascinată de vampiri și de conceptul Celuilalt pe care îl întruchipează. Sunt foarte încântată să lucrez cu echipa de la Universal pentru a reimagina un personaj atât de iubit”, a declarat aceasta.

Se pare că noua adaptare îl va găsi pe conte trăind sau alegându-și victimele la periferia societății, o zonă pe care Zhao, larg aclamată pentru Nomadland, este foarte confortabilă să o înfățișeze pentru marele ecran. Cine știe, poate îl vom vedea pe conte trăind într-o dubiță cu geamuri fumurii sau echivalentul lor din viitor, însă ceea ce este cât se poate de clar e următorul Dracula nu va ține cont de iconografia tradițională privind vampirii, scrie Collider.

De abia aștept să văd și niște roboței Dracula sau ce or fi la standurile cu kitsch-uri de la Castelul Bran (Foto: Bildagentur-online / Alamy / Profimedia)

George R.R. Martin a scris „sute de pagini” pentru saga „Cântec de gheață și foc” în 2020. „Vânturile de iarnă”, al șaselea roman din seria A Song of Ice and Fire, s-a tranformat în ultimii ani într-un fel de poantă ținând cont că a trecut aproape un deceniu de când Martin a publicat pe blogul său primul capitol al cărții.

Însă autorul american a oferit săptămâna trecută, tot pe blogul personal, o actualizare nesperată privind progresul cărții: „Am scris sute și sute de pagini din Vânturile de iarnă în 2020. Cel mai bun an pe care l-am avut de când am început [să scriu cartea]”. Ar putea asta însemna că romanul va apărea în curând în librării? Posibil, dar să nu îți faci speranțe prea mari.

„Mai am încă sute de pagini de scris pentru a duce romanul la un deznodământ satisfăcător. Sper să reușesc asta în 2021”, a declarat autorul, subliniind că „nu voi face predicții cu privire la momentul când voi termina”. Martin a început să scrie Vânturile iernii în 2010, potrivit Games Radar.

Saga „Song of Ice and Fire” scrisă de George R.R. Martin (FOTO: Karl Denham / Alamy / Profimedia Images)

Buck Rogers se întoarce la TV și pe marele ecran. Legendary Pictures l-a cooptat pe George Clooney pentru a regiza, și posibil chiar juca, în miniseria pe care a anunțat-o despre aventurile emblematicului erou sci-fi. Conceput inițial de Philip Francis Nowlan în 1928, Buck Rogers este un pilot militar american care cade într-o comă după ce a fost expus la un gaz radioactiv și se trezește în secolul 25.

Pe lângă proiectul Legendary care îl va avea la cârmă pe Clooney, Skydance Media (studioul care produce printre altele și Top Gun: Maverick) a anunțat că a ajuns la un acord cu administratorii patrimoniului lui Nowlan (care a murit în 1940) pentru a dezvolta un lung metraj Buck Rogers. Partea bună e că am putea avea în viitorul nu prea îndepărtat atât un serial cât și un film inspirat din aventurile sale.

Vestea proastă e că un conflict juridic a izbucnit deja între Legendary Pictures și familia lui Nowlan care a solicitat formal studioului să renunțe la proiect, motivând încălcarea drepturilor de autor. Te scutesc de toate detaliile de natură legală și-o să menționez doar că moștenitorii scriitorului cam fură gaz și sunt foarte mari șanse ca serialul planificat de Legendary să meargă înainte, relatează Empire Online.

Buck Rogers în secolul XXV (FOTO: Creative Stock / Alamy / Profimedia Images)

Acțiunea jocului Resident Evil Village va avea loc în România. Una dintre cele mai populare întrebări cu privire la viitorul joc dezvoltat de Capcon vizează locația poveștii sale. Deși nu cunoaștem satul specific în care va avea loc acțiunea, toate indiciile actuale sugerează cu tărie că acesta se află în România.

Cea mai convingătoare dovadă de până acum în acest sens este un screenshot postat recent de Capcom în jurnalul său online privind evoluția proiectului, acesta arătând sistemul de inventar al viitorului joc. Iar moneda de tranzacționare din Resident Evil Village va fi Leul, după cum putem vedea din screenshot-ul respectiv.

Inventarul din Resident Evil Village (FOTO: Capcom)

Numai acest lucru este suficient pentru a sugera că satul din Resident Evil 8 este situat undeva în la noi în țară dar și alte dovezi circumstanțiale susțin ipoteza. Cea mai notabilă dintre acestea este dezvăluirea Capcom că numele de familie al vampirei care a captivat imaginația gamerilor după apariția primelor trailere ale jocului: Alcina Dimitrescu.

Deci vampiri, Dimitriescu, pare destul de sigur că dezvoltatorii jocului s-au gândit la Transilvania când au stabilit locația jocului, că tot ziceam de Bram Stoker mai devreme. Sigur, este important de menționat că e posibil ca satul să nu fie singura locație în care are loc acțiunea Resident Evil 8, și alte titluri anterioare ale francizei fiind situate în locații multiple, potrivit Den of Geek.

Apropo, chiar dacă acțiunea din jocurile Resident Evil este situată într-un fir narativ alternativ față de cea din franciza de filme care se concentrează pe o apocalipsă zombi, s-ar putea să te intereseze și că a fost anunțată data de lansare a viitorului lungmetraj RE care va fi un prequel al seriei originale: 3 septembrie 2021, conform IGN.

Bruce Willis, greu de ucis, acum și în spațiu. Saban Films a lansat un nou trailer pentru filmul de aventură sci-fi „Cosmic Sin” cu Bruce Willis și Frank Grillo în rolurile principale. Acțiunea filmului va fi amplasată în anul 2524, la patru sute de ani după ce omenirea a început colonizarea planetelor din Sistemul solar exterior.

Generalul în retragere James Ford (Willis) este rechemat la datorie după ce soldații staționați pe una dintre planete sunt atacați de o flotă extraterestră ostilă. Amenințarea la adresa rasei umane se transformă într-un inevitabil război interstelar iar Willis va face echipă cu generalul Eron Ryle (Grillo) și cu o echipă de soldați de elită într-o cursă contracronometru pentru a opri un atac iminent asupra Pământului înainte de a fi prea târziu, relatează Hey U Guys.

Știu, e greu de imaginat un clișeu mai mare, dar nah, e Bruce Willis, la ce să te aștepți?

Activision a anunțat un nou titlu „Call of Duty”. Dezvoltatorul de jocuria confirmat că un nou titlu Call of Duty va fi lansat până la sfârșitul lui 2021, informația fiind dezvăluită în timpul ședinței de săptămâna aceasta privind veniturile înregistrate de Activision în ultimul trimestru al anului al anului trecut. Anunțul a fost făcut de Dennis Durkin, directorul financiar al Activision.

Potrivit acestuia, Activision are în vedere o „lansare premium puternică în trimestrul 4 din 2021” prin care să atragă fanii CoD către noul joc, deci anunțul său nu lasă prea mult loc de interpretare vizavi de proiect. Dat fiind succesul major înregistrat de Call of Duty: Warzone, unii au pus sub semnul întrebării necesitatea lansării unui nou titlu al francizei atât de curând însă compania pare să dorească să bată fierul cât e cald.

„Call of Duty intră în 2021 cu cea mai mare comunitate de jucători pe care a avut-o vreodată la începutul vreunui an”, a subliniat Durkin, adăugând că urmează o perioadă fantastică în ceea ce privește lansarea de conținut nou CoD pentru fanii seriei, potrivit IGN.

Cercetătorii au creat și studiat einsteiniu, evazivul element 99. Descoperit inițial de oamenii de știință americani în 1952 în urma testării primei bombe cu hidrogen, einsteiniul nu apare în mod natural pe Pământ și poate fi produs numai în cantități microscopice folosind reactoare nucleare specializate.

De asemenea, acesta este greu de separat de alte elemente, este foarte radioactiv și se descompune rapid, ceea ce face extrem de dificilă studierea sa. Însă Cercetătorii de la Laboratorul Național Lawrence Berkeley al Universității din California au reușit să creeze recent un eșantion de 233 nanograme de einsteiniu pur și au efectuat primele experimente asupra elementului de după anii 1970.

La fel ca alte elemente din categoria actinidelor, o grupă de 15 elemente metalice aflate în subsolul tabelului periodic, einsteiniul se obţine prin bombardarea unui element ţintă, în cazul de față curiu, cu neutroni şi protoni pentru a obţine elemente mai grele.

Principala constatare a studiului publicat în revista Nature a fost că lungimea legăturii chimice a elementului (o proprietate fundamentală care îi ajută pe cercetători să preconizeze modul în care interacționează elementele între ele) diferă de tendinţa generală observată în cadrul actinidelor, lucru prezis teoretic în trecut dar niciodată dovedit experimental.

În plus, comparativ cu restul actinidelor, einsteiniul are o luminiscență foarte diferită atunci când este expus la lumină, descoperire descrisă drept „un fenomen fizic fără precedent” de către cercetători.

Aceștia speră ca experimentele lor să faciliteze producerea einsteniului în viitor și, pe baza sa, a altor elemente grele, inclusiv a unora încă nedescoperite ca elementul ipotetic ununenniu (cu numărul atomic 119), scrie Live Science.

P.S.: Paramount Pictures tocmai a anunțat că va produce un sequel direct pentru Cloverfield, filmul cult cu monștri lansat în 2008, relatează Screen Rant.

Vezi și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, în caz că l-ai ratat: