Să Fie Lumină: Călugărul Sebastian Jitaru ar fi agresat și violat mai mulți elevi de la Seminarul Teologic din Huși / Jitaru, acoperit de episcopul Onilă
Pe 21 decembrie 2020 episcopul ortodox retras Cornel Onilă a fost trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel Iași, care-l acuză de viol și agresiune sexuală asupra unui băiat care-i era elev la Seminarul Teologic Ioan Gură de Aur din Huși.
Alături de Onilă este judecat și fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru, acuzat că l-a violat la rândul său pe același elev abuzat și de Preasfințitul Corneliu. Monahul Jitaru ar mai fi violat alți doi seminariști.
„Cei trei elevi nu sunt însă singurele victime ale călugărului”, arată o nouă anchetă realizată de către publicația Să Fie Lumină.
Fragmente din investigație:
„Pe Paul, călugărul Jitaru l-a agresat, abuzat și violat timp de doi ani, din mai 2015 până în iunie 2017. Din 2016, Jitaru era deja arhimandrit, rang monahal superior obținut prin însăși decizia Sfântului Sinod al BOR. Era mai puternic decât oricând.
La momentul în care l-a cunoscut pe Paul, Jitaru își perfecționase deja metoda. A pus ochii pe Paul din clasa a IX-a. Jitaru era amuzant, prietenos, făcea glume. Era o prezență diferită pentru elevi, iar ei apreciau asta. În plus, îi întreba mereu dacă au nevoie de ceva sau îi ajuta cu sume de bani sau alimente pe cei mai săraci.
Când Paul a ajuns în clasa a X-a, Jitaru îi era deja un prieten apropiat. Așa că, atunci când acesta l-a rugat să meargă cu el cu mașina să rezolve niște treburi, nu i s-a părut nimic suspect.
În timpul călătoriei, Jitaru l-a întrebat dacă și-a început viața sexuală și dacă îi plac fetele. În acest timp, Jitaru îl mângâia pe picior. Apoi i-a desfăcut fermoarul la pantaloni. Paul i-a cerut să se oprească: Stați, părinte, nu!
Jitaru s-a oprit, dar a tras pe dreapta și i-a cerut băiatului să-și scoată penisul și să i-l arate. I-a spus că vrea să vadă cât e de mare, pentru că, dacă vrea să meargă la fete, trebuie să aibă și cu ce.
Copleșit de frică, Paul a încercat să i se opună, însă Jitaru îl strângea de mâna cu care opunea rezistență. Pentru că era speriat, agitat și se zbătea, Jitaru s-a oprit atunci.
Paul avea 15 ani la acel moment.
(...)
La dosar e consemnată și mărturia mamei, care povestește cum, într-o iarnă, s-a trezit la poartă cu Jitaru. Venise să-l ia pe Paul la o fermă de porci. Deși era o oră târzie, femeia l-a îndemnat pe Paul să plece, căci ce i s-ar fi putut întâmpla lângă un om al Domnului?
„Mă gândeam că popa e un om bun, omenos.” (mama lui Paul, în anchetă)
În acea seară, Jitaru l-a dus pe Paul pe un deal.
A oprit mașina, a stins luminile autoturismului, l-a dezbrăcat în partea de jos, l-a forțat să se aplece peste capota mașinii și, după ce l-a dat cu gel lubrifiant, l-a penetrat anal, în timp ce îi repeta să stea și să tacă, arată rechizitoriul.”
Citește ancheta integral pe SaFieLumina.ro

Șansa ratată a PNL și perpetuarea dezastrului urbanistic din București
Soarta Măsurii 3 pentru finanțarea IMM-urilor a devenit incertă / Ministrul economiei nu vrea să spună ce se întâmplă cu proiectele depuse de firme
Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită, până la urmă, secretar de stat în Ministerul de Interne
Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018
Câți români și-au suspendat ratele și ce soluții s-au găsit pentru cei care gâfâiau la plata ratelor înainte de pandemie Vezi ce spun reprezentanții principalelor bănci
Insa BOR prin vocea conducatorilor are obligatia de a face lumina, deoarece biserica trebuie il aiba pe Hristos Dumnezeu in centru si lumina nu poate sa stea impreuna cu intunericul, odata ce aduci Lumina in acel loc intunericul dispare ... asta doar daca nu vrei sa aduci Lumina !
BOR are obligatia pentru noi - cei care suntem credinciosi ca alegere - sa daca un pas inainte si sa isi faca curatenie in curte. Nefacand asta - voi cei asezati in pozitii de frunte veti da cu totii socoteala in fata lui Hristos Judecatorul lumii si al vostru, nu va veti putea ascunde atunci sub haina preoteasca de care unii din voi ati ales sa va bateti joc sfasiind camasa Domnului in bucati prin viata voastra.
Da, cat timp vor exista oameni credinciosi care vor crede Evanghelia in esenta ei - Dumnezeu nu va lepada Biserica Ortodoxa ! Dar cu siguranta Dumnezeu va lepada pe toti cei care nu traiesc in Lumina ... toti pacatosii - pe ei Hristos va spune ca nu i-a cunoscut NICIODATA ! Cum Doamne ? NU am facut slujbe ? nu am facut spectacol ? nu am scos draci in NUMELE TAU ? "Nicodata nu v'am cunoscut" le va spune atunci Hristos.
Stiu ca vor fi reprezentanti ai conducerii BOR care vor citi aceste randuri.
Da, exista oameni care cred din inima ca Dumnezeu a lasat pe pamant Biserica Lui, oameni care au inteles sa creada Esenta Evangheliei ramanand in Biserica Ortodoxa. Dar luati aminte si la noi, simpli credinciosi: vrem sa vedem atitudine ! vrem sa vedem pocainta in primul rand la voi ! vrem sa vedem smerenie, dedicare, slujire, dragoste, mila, pace ...
Si in acelasi timp multumim lui Dumnezeu ca exista inca slujitori adevarati ai Lui in Biserica Ortodoxa !
https://www.youtube.com/watch?v=5Nwbph7tW64