China a blocat o declarație a ONU de condamnare a loviturii de stat din Myanmar

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 3 februarie 2021, 8:22 Actualitate | Esenţial


Soldați din Myanmar in timpul loviturii de stat
Foto: AFP / Profimedia Images
China a blocat, marţi, o declaraţie comună a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) de a condamna lovitura de stat militară din Myanmar.

Armata din Myanmar a preluat controlul asupra ţării după ce liderul de facto Aung San Suu Kyi şi alţi politicieni au fost reţinuţi la primele ore ale zilei de luni. Liderii loviturii de stat au format între timp un consiliu suprem care conduce ţara.

În cel mai mare oraş din ţară, Yangon, au fost înregistrate mai multe cazuri de nesupunere civilă şi rezistenţă faţă de această acţiune. Consiliul de Securitate al ONU s-a întâlnit marţi, însă nu a reuşit să ajungă la un acord privind o declaraţie comună, după ce China, membru permanent cu drept de veto, a spus că nu o susţine.

Înainte de discuţii, trimisul special ONU pentru Myanmar, Christine Schraner, a condamnat ferm preluarea puterii de către armata care a refuzat să accepte rezultatul alegerilor generale care au avut loc în noiembrie.

Ea a spus, potrivit BBC, că este clar că „rezultatul alegerilor a reprezentat o victorie zdorbitoare” pentru partidul lui Aung San Suu Kyi. China îşi exprimă astfel, tacit, sprijinul faţă de acţiunile armatei, a declarat Elliott Prasse-Freeman, expert de la Universitatea din Singapore, care consideră că o declaraţie comună a ONU nu ar fi schimbat lucrurile imediat, însă ar fi fost „un prim pas pentru un răspuns internaţional comun”.

San Suu Kyi, care conducea guvernul înlăturat de la putere, nu a mai fost văzută de luni dimineaţă. Alte zeci de persoane au rămas de asemenea în arest, inclusiv preşedintele Win Myint. Un apel pentru eliberarea ei a fost făcut şi de Liga Naţională pentru Democraţie, partid pe care îl conduce şi care a obţinut peste 80% din voturi în alegeri.

Statele Unite, Uniunea Europeană, Australia şi Marea Britanie au condamnat lovitura de stat şi au cerut eliberarea imediată a celor reţinuţi.

Myanmar, cunoscută ca Burma, a fost condusă de armată până în 2011, când au început reformele democratice. Puterea a fost preluată acum de comandatul suprem Min Aung Hlaing. Au fost înlocuiţi 11 miniştri şi deputaţi.

În prima întâlnire a noului Cabinet, de marţi, Aung Hlaing a reiterat că preluarea puterii a fost „inevitabilă”. Începând de luni, trupele militare patrulează prin oraşele principale, iar pe timp de noapte a fost instaurată o interdicţie de circulaţie. Totuşi, marţi seară, pe străzile din Yangon au fost auzite, în semn de protest, claxoane şi mai mulţi oameni, de la ferestre, şi-au exprimat nemulţumirea bătând în vase de gătit. (Sursa: News.ro)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


1012 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Normal, (Miercuri, 3 februarie 2021, 8:48)

    persuasiv [utilizator]

    nici nu ma gandeam ca fac altfel.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by