Cel puţin două dintre cele cinci victime ale incendiului de vineri de la Institutul Matei Balş au murit în urma expunerii la flacără directă, în alte cazuri fiind constatate şi intoxicaţia cu monoxid de carbon şi arsuri de căi respiratorii, au declarat pentru News.rosurse din anchetă, pe baza rezultatelor necropsiilor. Şase persoane au fost audiate sâmbătă la sediul Poliţiei Capitalei - Serviciul Omoruri, acestea fiind cadre medicale, personal administrativ, precum şi rude ale victimelor, în dosarul incendiului de la Institutul "Matei Balş".

Conform surselor citate, cel puţin în cazul a doi dintre bărbaţii decedaţi se poate afirma că au murit după expunerea la flacără directă.
O femeie a fost expusă la flacără deschisă, dar şi intoxicată cu monoxid de carbon.
Un bărbat avea arsuri de căi respiratorii şi intoxicaţie de la fum şi căldura emanată.
Toţi aceşti pacienţi aveau în jur de 60 de ani.
Femeia de 80 de ani care a decedat ulterior la Spitalul Floreasca fusese intoxicată cu monoxid si expusă la căldura emanată.
Surse din anchetă afirmă că, dintre victimele găsite carbonizate, una a fost găsită pe holul principal al pavilionului, una între paturi, una pe balcon şi o alta în grupul sanitar al salonului.
Şase persoane au fost audiate sâmbătă la sediul Poliţiei Capitalei - Serviciul Omoruri, acestea fiind cadre medicale, personal administrativ, precum şi rude ale victimelor, în dosarul incendiului de la Institutul "Matei Balş", potrivit Agerpres.
Procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri, au reluat sâmbătă cercetarea pavilionului de la Institutul "Matei Balş" unde vineri a izbucnit un incendiu soldat cu moartea a cinci pacienţi.
Potrivit unui comunicat al Parchetului, la cercetări au participat şi lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, specialişti INSEMEX şi tehnicieni criminalişti din cadrul Serviciului Criminalistic al Poliţiei Capitalei.
Procurorii anunţă că activitatea de cercetare la faţa locului nu s-a finalizat, urmând a fi reluată duminică dimineaţa.
De asemenea, au fost efectuate de către Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" necropsiile celor cinci pacienţi decedaţi, fiind în curs procedura de stabilire a identităţii acestora, inclusiv prin compararea probelor ADN.
Totodată, spun procurorii, având în vedere că sâmbătă a decedat un alt pacient care fusese transferat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale.
De asemenea, se desfăşoară verificări cu privire la activitatea privind serviciile de apărare contra incendiilor, de mentenanţă a instalaţiei electrice şi serviciile de pază ale spitalului.
Parchetul a deschis în acest caz un dosar penal in rem, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Un incendiu a izbucnit vineri, în jurul orei 5.00, la parterul Institutului Matei Balș din București, care tratează bolnavi cu COVID, iar focul a cuprins patru saloane în care erau internați pacienți cu forme de COVID medii și severe, ținuți pe mască de oxigen. Trei bolnavi au murit carbonizați, iar o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eșuat. La câteva ore, o altă persoană - a cincea victimă - a fost găsită carbonizată în baie. Peste 100 de pacienți au fost evacuați, fiind transferați în alte pavilioane ale unității medicale și la alte spitale din Capitală. Este a doua tragedie care se produce într-un spital din România în interval de cîteva luni, după incendiul din noiembrie de la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, unde au murit 10 oameni.