Ancheta în cazul Matei Balș continuă: Audieri la Poliția Capitalei și necropsiile cadavrelor
Tot sâmbătă, vor fi efectuate la INML necropsiile cadavrelor, relatează Agerpres. De altfel, procurorul care se ocupă de acest caz, Alexandru Anghel anunțase încă de vineri modul în care va continua ancheta.
"Am efectuat cercetarea la faţa locului, au fost ridicate cadavrele şi trimise la INML. În cursul zilei de mâine, vor avea loc necropsiile. În cadrul cercetării la faţa locului au fost cooptaţi şi specialiştii de la INSEMEX Petroşani, pentru a ne lămuri în legătură cu împrejurările producerii incendiului. Cercetarea la faţa locului trebuie să fie una foarte minuţioasă, nu se poate termina astăzi. Azi, am ridicat cadavrele şi am făcut o primă evaluare. Mâine, reluăm tot cu specialiştii de la INSEMEX. (...) Au fost ridicate documente, urmează să fie analizate. Este un volum destul de mare de documente ridicate, nu putem trage încă o concluzie. (...) Există camere de supraveghere şi au fost ridicate imagini şi urmează să fie analizate. În saloane nu există supraveghere video. Nici pe holurile spitalului", declara vineri procurorul.
Acesta a lansat şi ipoteza producerii a două explozii ale unor tuburi de oxigen, însă după izbucnirea incendiului.
De asemenea, anchetatorii trebuie să stabilească dacă în salonul care a luat foc a existat o aerotermă, aşa cum afirmă fiica unui pacient.
Incendiul de la "Matei Balş" a izbucnit vineri, în jurul orei 5,00, iar în pavilion erau internaţi bolnavi cu COVID-19. Trei pacienţi au murit carbonizaţi şi o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eşuat.
Ulterior, într-o baie a fost găsită o altă persoană decedată. Procurorii şi poliţiştii efectuează o anchetă în acest caz, într-un dosar de ucidere din culpă.

Guvernul cu o singură femeie ministru a numit doar patru femei în funcția de prefect
11 lucruri pe care poate nu le știai despre femeile românce
Sir Alex Ferguson, frica de singurătate, mintea care-ți joacă feste și întrebarea firească: "Ce se întâmplă atunci când mori?"
FOTOGALERIE Lacul Plumbuita din Sectorul 2 este sufocat de gunoaie / Cum se plimbă locuitorii din Colentina într-un parc plin de deșeuri
in 30 de ani cei care au condus Romania NU au construit nici macar 1 spital de STAT
Vlad Voiculescu e de 1 luna in functie, nu stiu ce capacitate are dar sigur nu e el de vina asa cum incearca unii de la Digi24 sa insinueze
de 30 de ani Casa Radio sta in paragina, e loc de 5 spitale acolo si totusi nimeni nu face nimic